Opinia publică mondială vrea o acţiune împotriva încălzirii globale

401
poluare-Lupta împotriva încălzirii globale este sprijinită de majoritatea opiniei publice la nivel internaţional, cu un entuziasm deosebit în special în statele în curs de dezvoltare , potrivit unui sondaj al Băncii Mondiale, dat publicităţii.

Sondajul relizat în 15 state şi a cărui publicare are loc cu patru zile înaintea deschiderii summitului de la Copenhaga pe această temă, evidenţiază o îngrijorare larg răspândită, privind faptul că încălzirea planetei va sfârşi prin a dăuna populaţiei. Dintre cei chestionaţi, 88 la sută apreciază că ţara lor trebuie să acţioneze împotriva încălzirii, iar procentul se apropie de sută la sută în statele din Asia aflate în plină dezvoltare economică, printre care China, Vietnam, şi Bangladesh. Singura ţară unde mai puţin de 80 la sută din populaţie sprijină un demers voluntar împotriva încălzirii globale este Rusia, unde numai 58 la sută consideră că ţara lor trebuie să acţioneze în acest sens. Ruşii sunt de asemenea cei care se îndoiesc cel mai mult de concluziile ştiinţifice privind încălzirea globală: 23 la sută dintre cei chestionaţi apreciază că experţii au demonstrat că este urgent să acţioneze. În rândul persoanelor interogate în lume, 51 la sută apreciază că cercetătorii au făcut din încălzirea globală o problemă urgentă. Acest procentaj nu este decât de 33 la sută în Indonezia, statul care a găzduit conferinţa pe această temă în Bali în 2007, 38 la sută în Statele Unite şi 43 la sută în Japonia. Sondajul a fost realizat pentru Banca Mondială de WorldPublicOpinion.org, aparţinând de universitatea Maryland (estul Statelor Unite). În total, 13.518 persoane au fost chestionate direct, prin telefon sau pe internet în statele următoare: Bangladesh, China, Egipt, Satele Unite, Franţa, India, Indonezia, Iran, Japonia, Kenya, Mexic, Rusia, Senegal, Turcia şi Vietnam, cu o marjă de eroare de 3-4 puncte.

Selecţie realizată de DANIELA SCAFEŞ, după Mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here