Îmi propusesem să nu scriu nimic astăzi despre Traian Băsescu. Preşedintele României pentru încă doi ani. Numai că un încornorat, probabil, mi-a adus aminte că pe 15 noiembrie a.c. s-ar fi împlinit cinci ani de când defunctul Muammar Gaddafi fusese primit cu mult fast la Palatul Cotroceni. De vină să fi fost amicul parizian Nicolas Sarcozy? Naiba mai ştie!
*
Să revin la ideea din titlu. Şulfă fiind un substantiv feminin, cu vreo trei definiţii în DEX dar şi cu variantele „om de nimic” ori persoană care se îmbracă în haine orăşeneşti. Mai există şi expresia „A lătra ca o şulfă”, cu sensul de a fi guraliv.
Prima sau, mai precis, primul dintre subiecţi se gândise să dezbrace hainele de orăşean. Îi atârna o tinichea de coadă, în legătură cu niscaiva trafic internaţional de benzină. Prin încălcarea unui embargou internaţional. Scăpat de belele, fu împins de unul Laie să candideze la o primărie. Nu reuşi decât să iasă al doilea. O vreme se-nţelese bine cu primul după al doilea tur, adică cu primarul. Rămas la timonă, temporar, o zbârci şi se văzu ejaculat. Spre a scăpa de reclamaţii, primarul îl sprijini să ajungă mai marele peste o vacă cu lapte nefurajată. Şi omul deveni cel mai tare din parcare. Prin pixul lui trec anual peste 35 de miliarde lei vechi şi are vreo 40 de angajaţi.
Aparent, cei doi se au bine şi sunt copreşedinţi. În realitate, se urăsc. Numai în public se comportă atent. Fiecare cu masca lui. Şi coabitarea continuă, deocamdată, prin echilibristică, până la viitoarele alegeri locale. Politic, au convingeri diferite. Doar interesul îi uneşte. Ca şi pe Băsescu şi Tăriceanu, cândva. Ptiu, că iar am vorbit de necuratul !
La nivel local, tandemul, deşi s-a rupt oficial, continuă. Cu mască şi fără mască. În dauna uniunii ce-şi pune mari nădejdi în viitoarea incertă candidatură a unuia dintre ei. Numai că, se ştie, mai e mult până departe… S-ar putea ca mai marii celor doi îmbârligători să-şi dea seama de pericolul pierderii primăriei. În dauna portocaliilor.
Mai nou, prin intermediari, unul dintre ei invită pe unul sau pe altul la reuniunile uniunii. Celălalt, mai cu moţ (de primar pe ducă !) îi dă afară. Că aşa vor muşchii lui! Şi totuşi, viaţa merge mai departe. Cu o şulfă, cu două sau mai multe. Întrucât, vorba unuia pe care nu-l citez cu plăcere – Mircea Badea: „Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul”.
Punem pariu că, la fel ca într-un triumvirat (mai aveau printre ei şi un viceprimar, de care-au scăpat !) una din şulfe o va hali pe cealaltă ?
Ion Predoşanu
