O întrebare cu şi fără rost – A fost Constantin Brâncuşi Mason? (II)

2010

Afirmaţii clare asupra apartenenţei lui Constantin Brâncuşi la mişcarea masonică nu există. Ici, acolo doar nişte aluzii, nedovedite nici acestea, cum că în drumul său spre Paris, în 1904, ar fi fost ajutat de Ocultă.

Nu vom comite preluarea lui Zenovie Cârlugea, din altfel excelentul domniei sale eseu „Brâncuşi – reverberaţii liturgice”, din cartea „După Brâncuşi” – 13 întâlniri provocate de Vasile Vasiescu, Editura Fundaţiei Constantin Brâncuşi – 2009, de a cita fără a comenta spusele lui Peter Neagoe. Unde se afirmă că „Tânărul, conducându-se în viaţă după sănătoasele precepte ale unui cod etic specific moşnenilor hobiţeni(…) va sculpta el însuşi crucifixe, după cum spune Peter Neagoe în romanul său Sfântul din Montparnasse(…)”. Eseistul laborios care este Z.C. ar fi trebuit, credem, să se ferească a lua de bune poveştile lui Peter Neagoe dintr-un roman de ficţiune insuficient elaborat şi necorectat de autorul care s-a prăpădit repede, nevăzându-şi publicată creaţia romanescă, ce a apărut postum. În plus, la bătrâneţe, Peter Neagoe avea memoria mai slabă, uitase multe şi iertase. Inclusiv faptul că soţia sa, Ana, fusese, în tinereţe, amica lui Constantin Brâncuşi. „Sfântul din Montparnasse” s-a dorit un roman comercial, bizareriile relaţiei Brâncuşi-Modigliani, prezente în roman, sunt inventate numai spre a da bine la publicul cititor american amator de cazuri gay, prin anul 1965, când a apărut romanul nerevăzut de autorul decedat, deci fără atât de necesara acribie. De care pictoriţa Ana Neagoe, pe atunci văduvă a răposatului prozator nu poate fi nici ea acuzată.
Brâncuşiologul Ion Mocioi admite că masonii ori francmasonii şi l-ar dori revendicat pe C. Brâncuşi. Nicăieri nu există în scriptele diverselor loji vreo referire precisă, ori vreo nominalizare a sculptorului. Profesorul universitar dr. Ion Mocioi pretinde chiar că a cerut, prin mai multe adrese scrise, precizări la organizaţiile masonice din Paris. Niciuna dintre solicitări nu a primit un rezultat pozitiv, ceea ce ne determină să credem cu Brâncuşi nici nu a fost în relaţii de simpatie ori de apartenenţă la francmasonerie.
***
Dimpotrivă, scrierile unor V. G. Paleolog (Tinereţea lui Brâncuşi, Ed. Tineretului, 1967), Barbu Brezianu, Ion Pogorilovschi ori Nina Stănculescu (Brâncuşi. Frumos şi har, Ed. Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, Târgu-Jiu, 1997) abundă în referiri şi relatări ale vieţii lui Constantin Brâncuşi, apropiată de biserică. Să fii peste 40 de ani nu doar simplu enoriaş ori mirean oarecare, ci ba cântăreţ în strană, ba paracliser ca la Biserica Ortodoxă din Paris nu-i de ici, de acolo.
În „Brâncuşi, cioplitorul în duh”, Ediţia a II-a, Editura „Academica Brâncuşi”, 2008, Ştefan Stăiculescu alege printre aforismele scriitorului-sculptor şi pe următoarele: „Eu mă aflu, acum, foarte aproape de bunul Dumnezeu, şi nu îmi mai trebuie decât să întind o mână înspre El, ca să îl pipăi. Îl voi aştepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu.”; „Dumnezeu este pretutindeni; şi când uiţi cu desăvârşire de tine însuţi, şi când eşti umil, şi când te dăruieşti. Divinitatea rămâne în opera ta; ea este magică…”; „Nu putem să-L ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important.” Comentarea acestor trei esenţiale gânduri ale lui Brâncuşi este de prisos.
Reluând firul consideraţiilor despre apartenenţa sau neapartenenţa lui Brâncuşi la asociaţiile secrete vom afirma că adversarii acestora nu-s puţini. Ba chiar adversarii masoneriei amintesc Temeiul nr. 785/1937, al Sfântului Sinod, din 11 martie 1937, prin care francmasoneria era condamnată. Cu acea ocazie, hotărârea Sfântului Sinod zicea că: „Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântării, în caz că până atunci se căiesc. De asemenea, le va refuza prezenţa ca membri în corporaţiile bisericeşti”.
Decizia aceasta a Sfântului Sinod, datând din 1937, s-a dovedit a fi ciudată şi caducă, în acelaşi timp. De atunci şi până astăzi nu a existat vreun caz în care vreunui mason să i se refuze sau interzică slujba de înmormântare! Şi în zilele noastre, în România, părerile sunt împărţite în privinţa masoneriei. Unii cred că organizaţia lucrează pentru binele omenirii, iar alţii o hulesc.
Una peste alta, această Frăţie există şi are între membri ei numeroşi oameni de cultură ori politici. Dacă a fost sau nu a fost Constantin Brâncuşi în francmasonerie încă nu putem da un răspuns.
Problema rămâne deschisă, chiar dacă am încercat cât de cât să aducem argumente în favoarea ne-apartenenţei marelui sculptor la vreo organizaţie secretă. Nea Tănasie Lolescu, Venerabilul Lojii Masonice din Hobiţa, prima lojă masonică ţărănească din lume, pretinde că are dovezi cum că Brâncuşi ar fi fost ajutat de Masonerie şi în procesul intentat de el contra Statelor Unite ale Americii. Tot ce se poate. Mai ales că, după ce a câştigat acest celebru proces, ascensiunea lui Brâncuşi a fost de-a dreptul uluitoare.
N.Roşca
P.S.
Când îmi încheiasem textul, primesc un e-mail din partea amicului Gheorghe Andrei Neagu, prozator, poet şi Redactor şef al revistei OGLINDA LITERARĂ, ce apare la Focşani. N-am schimbat argumentele pro sau contra din eseul iniţial, deşi mi se spune limpede, de către o persoană serioasă şi deci credibilă următoarele: „Maestre, Brâncuşi figurează la loc de cinste în registrul masonic din Franţa. Spre surprinderea multora şi Enescu şi Ionesco şi mulţi alţii sunt în evidenţa masoneriei franceze. Cel puţin asta am văzut cu ochii mei. Neagu.” Chiar dacă scriitorul Gheorghe Andrei Neagu susţine că ar fi avut în mână carnetul de membru al Masoneriei, ce aparţinuse lui C. Brâncuşi, eu tot nu cred. Prefer să-l consider pe Brâncuşi un Dumnezeu al sculpturii moderne şi nu un mason (N.R.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here