Numere speciale pentru maşinile achiziţionate din Germania

496

Gorjenii care îşi achiziţionează maşini din Germania nu mai pot circula pe teritoriul României cu autoturismele cumpărate decât dacă solicită autorităţilor competente germane plăcuţe cu numere de înmatriculare de export (plăcuţe cu numere de înmatriculare cu caractere de culoare neagră, în care perioada de validitate este înscrisă în partea din dreapta, pe fond roşu). Conducerea unui vehicul care nu are drept de circulaţie pe teritoriul statului român constituie infracţiune de punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat. În cazul autovehiculelor din Germania, cărora le-au fost atribuite plăcuţe cu numere de înmatriculare cu caractere de culoare neagră, în care perioada de validitate este înscrisă în partea din dreapta, pe fond galben, sau cele roşii (de garaj sau de dealer), sunt înmatriculate conform legislaţiei germane numai pentru teritoriul naţional, recunoaşterea acestora în traficul internaţional fiind posibilă prin acorduri încheiate de statul german în acest scop cu statele pe teritoriul cărora circulă aceste autovehicule. Un vehicul poate fi condus definitiv în altă ţară prin atribuirea unui număr de înmatriculare de export şi eliberarea unui certificat de admitere în circulaţie internaţională. “În lipsa unui acord încheiat de statul german cu România, de recunoaştere a acestui tip de înmatriculare temporară, conducerea unui vehicul care nu are drept de circulaţie pe teritoriul statului român constituie infracţiune şi se pedepseşte conform prevederilor art. 334 alin. (4) din Codul penal – punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat. Pentru evitarea unor situaţii neplăcute în cazul achiziţionãrii de autovehicule din Republica Federală Germania, destinate a circula pe drumurile publice din România, trebuie solicitate autorităţilor competente germane plăcuţe cu numere de înmatriculare de export (plăcuţe cu numere de înmatriculare cu caractere de culoare neagră, în care perioada de validitate este înscrisă în partea din dreapta, pe fond roşu)”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here