Pentru că nu mai au de unde să stoarcă bani, acum, altă găselniţă, le-au mai rămas ţăranii.
Ei au experienţă desigur, că nu pentru prima dată plătesc fumăritul, după numărul coşurilor de pe acoperiş. Dar ţăranii totdeauna cu o inteligenţă practică superioară oricărui perceptor au ascuns coşurile de fum în pod. De aici aveau două câşti-guri, unul că afumau porcul în pod pe degeaba şi nu mai plăteau nici birul.
De aceia zic, o să găsească ţăranii răspuns şi la această încercare. Pentru un cojoc de obraz au ei ace.
Despre ce este vorba ? Fiindcă ţăranii au vrut pământ, o să plătească de acum pentru fiecare ar nelucrat.
Eu nu zic că nu-i pământul pârloagă. Pentru aceasta nu trebuie să-mi pun palmele streaşină la ochi.
Acest pământ despre care canadienii când ne-au cerut o mostră din Bărăgan ne-au rugat să le trimitem pământ nu îngrăşământ, iar acum e plin de scaieţi.
Dar cine e vinovat ? Ţăranii spun că cei care fac legile şi aceştia viceversa. Aninată într-un copac cioara râde înclinând balanţa când în stânga, când în dreapta, după cum îi dictează cele două partide, Partidele lui Zdreanţă.
Dar să ne amintim.
Înainte de a-l lua la colectiv, acest pământ al ţăranilor, nici o palmă nu rămânea nelucrat. Cu toate cotele de grâu, de porumb, de fasole boabe sau teci, de orz, de ovăz, de lapte, de lână, de vin, şi de ce am mai uitat, ţăranul trăia singur din palma lui de pământ numai.
Două familii cu două vaci se uneau la plug cu doi cai sau doi boi, se ara din zori şi până în seară. Noaptea flăcăii şi fetele duceau vitele de plug la păşunat. Se făceau focuri pe deal şi până la Sfinţii Împăraţi (21 mai) nimeni nu dormea în patul de acasă. Poate bolnavii şi ţâncii… Ţăranul era în stare să doarmă pe coarnele plugului mânând caii…
Şi Câmpul Mare era grăpat ca-n palmă de se auzea respiraţia boabelor de aur care dau să încolţească până în sat.
Eu mai văd şi astăzi cum se întorc boii la jug cu coarne de salcie în coarne şi cu plugul în car, fie de lemn sau purtând marca „Porcul mistreţ”.
Dar a venit colectivul şi a luat tot pământul până în „târnaţ”, boii şi caii din grajd, oile, şi carul şi plugul şi grapa. Şi cum curgea de la ei, de la comunişti, ne-au luat şi apa.
Ici, acolo, mai rămăsese vaca de lapte pentru prunci dar trebuia să ai grijă ca sfoara să nu-i ajungă la eunuci.
Ce s-a făcut cu caii, ştim toţi, caii care stăteau înaintea tractoarelor şi nule lăsau să are. Salam dacă erau cai nobili sau împinşi de buldozere în Jiu pentru peşti.
Înaintea progresului nu te poţi pune, cine mai aprinde o lumânare în pivniţă de frica becului, când comunismul înseamnă puterea Sovietelor şi electrificarea ca le vecini.
Au venit tractoarele şi noi am devenit slugi pe pământurile noastre. De atunci a apărut şi Bulă cu vorbele lui…
Ne-au luat pădurile, ne-au luat apele şi viile, pomii şi gutuile toamna şi dacă ar fi putut ne-ar fi luat şi gândurile. La unii, nu la toţi, le-au luat şi minţile.
Şi, timp de cincizeci de ani s-a întors lumea cu susul în jos. Eram ca nişte idei care-şi pierduseră umbrele. Şi asta până mai ieri, când s-a descoperit, mă rog, cică ar fi săpat unii la Sarmisegetuza, scris cu litere dacice, că mai înainte de Zalmoxis proprietatea era sfântă.
Şi li s-a dat ţăranilor Pământul înapoi, de li s-au încurcat toate destinele. Fără însă a li se da şi carul cu boi.
Ar fi trebuit să primească Pământul înapoi, dar li s-au dat toate huşcurile pline de troscot, pălămizi şi scaieţi. Şi pentru care încă se mai judecă, ei între ei, trăiască avocaţii, ca nişte orbeţi. Fără titluri de proprietate care au fost inventate şi dăruite după epoleţi.
Şi cum asta n-ar fi fost de ajuns, tot felul de maşini, porci şi vaci, găini le-au luat cei care lucrează Pământul, adică tractoare şi tot felul de maşini, porci şi vaci, găini le-au luat cei care au fost pe cai atunci la Marea Îmbulzeală de la răscruci.
Lui Moş Petre, care ca să rămână cu Viaţa, a dat la colectiv o sută de oi, doi cai şi doi boi, car şi plug, semănătoare şi grapă şi alte „nimicuri” i s-au „dăruit” două hectare de Pământ. Dar de ce nu ni s-a dat şi o roabă cu care să-l care de lângă casă întrebaţi-i pe cei care-au făcut legile strâmbe şi le mai fac şi acum.
Spuneţi-i dar cu ce să are, ehei spune el acum, la optzeci de ani, dacă aş avea caii…
Dar el n-are săracul decât o pensie amărâtă de trei milioane vechi. La optzeci de ani ai lui, când ar trebui să se plimbe în baston şi să privească cum vântură El părul nepoatelor sale blonde, el trebuie să are, să taie via când abia dacă mai bea un pahar de vin la Paşti sau de Crăciun. Dar asta chiar ar mai face fiind fericit că mulţi de-o vârstă cu el s-au dus pe scut.
Acum doi ani a dat Pământul în arendă dar a rămas cu ce s-a ales. Cu praful de pe tobă, ba a rămas dator cu motorina pentru tractor şi cu banii pentru prăşit şi îngropat. Când l-a rugat pe arendator să-i scadă din cheltuieli cocenii, ştiţi ce i-a zis dacă îi seceră şi-i duce acasă şi-i face şură îi ia, dacă nu va…
Poate el să-i care pe cocoaşă. Nu auziţi cum îi sună când merge ca o tinichea când bate vântul pe casă.
Dar vă rog domnilor senatori şi deputaţi, amendaţi-l pe Moş Petre penru pogonul lui de Pământ care l-a lăsat nelucrat.
Dar daţi-i şi caii lui, boii şi-un plug, fie el chiar de lemn, cu care acum cincizeci de ani l-aţi băgat la colectiv.
Şi Moş Petre va învăţa iar să fluiere pe, lângă cai.
Altfel, lăsaţi-l în plata Domnului, la marea mila lui, fiindcă obolul Moş Petre şi l-a dat când şi caii de la Pobeda, ceasul de la mână i-aţi luat.
Ion Căpruciu
