Noi dosare penale pentru evaziune fiscală

395

Poliţiştii gorjeni au întocmit zilele trecute alte două dosare pentru evaziune fiscală pe numele unor patroni din Motru şi Bălăneşti, suspectaţi că nu şi-au achitat obligaţiile de plată în termenul legal.

În cursul zilei de 6 ianuarie 2015, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Motru au identificat un bărbat în vârstă de 53 ani, din localitate, care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, nu a achitat obligaţiile de plată aferente societăţii, reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, în termenul legal, creând astfel un prejudiciu la bugetul de stat în cuantum de 1.479 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni este cercetat şi un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Bălăneşti, care, potrivit poliţiştilor, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a reţinut şi nu a achitat statului, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, suma de 1.500 lei, reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here