Neagoe simte presiunea înainte de meciul cu Oțelul: ,,Știu ce se vrea la Craiova”

949

Universitatea Craiova va întâlni Oțelul Galați în această seară, de la ora 21.30. Oltenii nu concep să nu câștige meciul de pe Stadionul ,,Ion Oblemenco”, deși nu au arătat grozav în prima rundă cu Dinamo. Fără transferuri la mijlocul terenului, Eugen Neagoe trebuie să găsească formula ideală și să practice un fotbal care să atragă pretențiosul public craiovean. „Este o partidă importantă așa cum a fost și prima etapă, chiar dacă întâlnim o nou-promovată în teren nu mai contează nimic, nici numele jucătorilor. Intram 11 și cei de la Galați vor intra 11, așa cum s-a întâmplat și etapa trecută, iar echipa mai bine pregătită, cu o atitudine mai bună, și mai valoroasă va ieși învingătoare. Trebuie să ridicăm nivelul jocului de la o etapă la alta, ne dorim să avem evoluții foarte bune, dacă putem să marcăm și multe goluri. Știu ce se vrea la Craiova, un joc spectaculos, asta ne dorim noi și sper să reușim și suporterii să plece fericiți de la stadion”, a declarat antrenorul doljean, care a recunoscut că niciun jucător nu este aproape de a semna cu echipa sa. „Ştim că Oţelul se apără foarte bine, nu va fi uşor să-i desfacem, dar jucăm acasă, alături de fani şi sper să câştigăm. Au jucat bine cu UTA, dar aici este altceva, la Craiova, presiunea va fi mare pentru ei, pentru că îi vom lua de sus. Am avut mereu probleme cu echipele considerate mai mici pe hârtie, sper să avem atitudine bună, altfel vom avea probleme. Nu suntem sută la sută, dar la următorul meci cred că vom arăta altceva, mai bine faţă de prima etapă”, a spus Nicușor Bancu, liderul din teren al formației, revenit în meciurile oficiale chiar în runda precedentă. Elvir Koljic și Ştefan Baiaram nu vor putea fi folosiți în confruntarea din etapa a doua a Superligii.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here