Motivul pentru care polițistul aflat în refuz de hrană a renunțat la protest

521

După două zile în care a declarat că se află în refuz de hrană, Cristinel Rada, agent din cadrul Poliției municipiului Târgu-Jiu și vicepreședinte al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Administraţiei şi Internelor – Biroul Teritorial Gorj, a renunțat, ieri, la protest. ”Astăzi, 03.08.2017, ora 09.00, am încetat acțiunea de protest. Din păcate, starea de sănătate nu-mi permite să o continui. Vă mulțumesc tuturor pentru susținere , aprecieri și chiar pentru critici”, a precizat bărbatul, pe o cunoscută rețea de socializare.
Cristinel Rada a intrat de marți, la ora 08.00, în refuz de hrană. ”Vreau să vă precizez că am recurs la această formă de protest, din solidaritate față de alți membri de sindicat și nu datorită vreunui acces de haiducie, vreunui interes personal sau vreunei dorințe de afirmare”, spunea bărbatul. Și Cecilia Tatia, liderul sindicatului poliţiştilor din Argeş, a intrat în refuz de hrană. Motivul este legat de faptul că cererile din ultima perioadă ale sindicatului pe care îl conduce nu au fost luate în seamă de conducerea Ministerului de Interne.
”Gestul radical al colegei noastre este determinat de atitudinea factorilor decidenţi de la nivelul Guvernului, ministerelor de resort şi al Ministerului Afacerilor Interne vizavi de problemele grave care afectează activitatea instituţiei şi, implicit, drepturile profesionale şi economico-sociale ale poliţiştilor şi personalului contractual din MAI, probleme pe care le prezentăm sintetic: finanţarea necorespunzătoare a sistemului de ordine publică; nealocarea de resurse logistice la dispoziţia unităţii şi a poliţiştilor operativi, care asigură efectiv climatul adecvat de linişte şi siguranţă socială, fapt care influenţează negativ intervenţia promptă şi eficientă a acestora, în sprijinul cetăţenilor şi în aplicarea legii; menţinerea deficitului de personal, care conduce la suprasolicitarea fizică şi psihică a poliţiştilor, afectând siguranţa în muncă şi capacitatea de protecţie personală a acestora în raport cu factorii criminogeni; salarizarea inadecvată a membrilor noştri de sindicat şi a angajaţilor din structurile poliţieneşti, în raport cu importanţa socială, riscurile profesionale şi nevoile reale de trai”, se precizează într-un comunicat de presă al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here