Moţiunea PNL despre pierderile CEO

363

PNL trage un semnal de alarmă, prin moţiunea simplă depusă, miercuri, privind mineritul, referitor “la situaţia dezastruoasă” în care se găseşte acest sector. “Cele mai afectate sunt complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara, care împreună asigură aproape 30% din producţia de energie la nivelul ţării”, se arată într-un comunicat de presă remis de PNL.

Potrivit liberalilor, Complexul Energetic Oltenia înregistrează în prezent pierderi de aproximativ 120 milioane de lei, în ultima perioadă nu au fost plătite taxele şi impozitele către bugetul de stat, nu sunt achitate creditele, nu sunt plătiţi furnizorii, deşi, în 2012, s-a înregistrat un profit de 44 de milioane de lei. Conform sursei citate, motivul “dezastrului” de la CE Oltenia este numirea vicepreşedintelui PSD, Laurenţiu Ciurel, drept manager al complexului energetic.
Liberalii solicită prin moţiune implementarea OUG 109/2011 privind guvernanţa corporatistă, în spiritul şi litera acesteia, pentru a da o şansă “reală” relansării celor două companii de stat, CEO şi CE Hunedoara, elaborarea Strategiei Energetice Naţionale, printr-un dialog cu actorii implicaţi, care să răspundă nevoilor interne şi, mai departe, provocărilor şi cerinţelor Uniunii Europene, măsuri concrete pentru eliminarea clientelismului politic “care macină sistemul din interior şi îl vulnerabilizează în condiţiile în care ţara noastră ar trebui să identifice soluţii urgente pentru consolidarea sistemului energetic naţional în contextul regional extrem de fragil”.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here