Moldova: Voronin a votat pentru stabilitate, Chirtoacă pentru integrarea în UE

598
Preşedintele moldovean în exerciţiu, Vladimir Voronin, a declarat ieri că a votat pentru „stabilitatea R.Moldova”, în vreme ce primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a optat pentru „integrarea europeană” a ţării, relatează Unimedia.md.
„Am votat pentru stabilitatea Moldovei”, a afirmat Voronin la ieşirea din secţia de votare. Preşedintele Partidului Comuniştilordin Republica Moldova a votat la ora locală 08.30 (08.30, ora României) la liceul cu predare în limba rusă Antioh Cantemir.

Întrebat despre incidentul produs în oraşul Corjova, unde persoane necunoscute au blocat intrarea în secţia de votare, Voronin a declarat că „această situaţie este una obişnuită”, relatează Jurnal de Chişinău. El a precizat că singura soluţie pentru a evita astfel de probleme este ca oamenii să voteze în localităţi din apropiere.
O situaţie similară a avut loc la scrutinul din 5 aprilie, secţia de votare fiind atunci blocată, înainte de deschidere, de circa 300 persoane care nu au permis accesul cetăţenilor. Acestea au întrerupt alimentarea cu electricitate şi au scos urna de votare.
Pe altă parte, preşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, a votat la o şcoală primară din Chişinău, anunţă Unimedia.md.
„Am votat pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, inclusiv pentru relaţii de bună vecinătate cu România şi Ucraina. Am votat pentru democraţie şi pentru viitorul copiilor în UE. Aşa cum spunea şi Ştefan cel Mare, Moldova nu este a boierilor, ci a urmaşilor urmaşilor noştri. Avem observatori ai Partidului Liberal la secţiile de vot, dar nu este exclus să existe fraude, deoarece persoane din interiorul secţiilor de vot ar putea semna pentru unii alegători care nu vor vota în realitate”, a declarat Chirtoacă.
Preşedintele Alianţei Moldova Noastră, Serafim Urechean, a votat la ora locală 10.00 (10.00, ora României) la liceul Mihail Sadoveanu.
„Am votat pentru democraţie şi pentru viitorul acestei ţări. Planificăm să avem o majoritate confortabilă împreună cu partenerii noştri ca să formăm guvernarea. Noi nu am protestat nici pe 6 şi nici pe 7 aprilie. Atunci noi am ieşit ca să liniştim mulţimea”, a precizat Urechean.
„E timpul să terminăm cu dictatura. Vom găsi limba comună cu celelalte partide din Parlament. Este foarte important ca poporul să aleagă preşedintele. Am votat pentru democraţie şi pentru integrare europeană. Am votat împotriva provocărilor comuniştilor şi împotriva corupţiei. Vrem să fie ordine în ţară”, a adăugat el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here