Moisescu: „Proiectul Legii Sănătăţii nu are girul PNL”

269

moisescuMihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj a participat la o dezbatere desfăşurată marţi, la Palatul Parlamentului, unde s-a discutat despre Legea Sănătăţii. În urma acestei întâlniri, Moisescu spune că mult-discutatul proiect de lege nu are girul PNL şi că liberalii doresc perfecţionarea actualei Legi a Sănătăţii.

Marţi, 15 aprilie, la Palatul Parlamentului s-a desfăşurat o întâlnire a medicilor cu fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, dar şi cu alte persoane importante de pe scena politică şi nu numai. Discuţiile purtate au avut la bază noul proiect al Legii Sănătăţii. „A fost o dezbatere de câteva ore bune, la care au participat medici, Eugen Nicolaescu – fost ministru al Sănătăţii, Mariana Câmpeanu – ministrul Muncii, reprezentanţi ai Organizaţiei Bolnavilor de Cancer, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor şi alţii. În primul rând s-a abordat tema noului proiect legislativ în domeniul sănătăţii şi discuţiile s-au pornit de la întrebarea: este nevoie de această nouă lege sau nu? După ore de dezbateri s-a concluzionat că avem deja o lege care trebuie îmbunătăţită”, precizează Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj.

Liberalii vor îmbunătăţirea actualei legi

Potrivit medicului Mihai Moisescu, fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolaescu a menţionat în cadrul dezbaterii de marţi că deocamdată nu există un proiect al USL pe Sănătate. „Nicolaescu a spus că nu există un proiect pe sănătate al USL -ului, dar că se doreşte a se construi de către partenerii USL. Actualul proiect al Legii Sănătăţii nu are girul PNL. Liberalii vor să îmbunătăţească şi să perfecţioneze actuala Lege a Sănătăţii, care nu este rea, dar care are nevoie de modificări”, explică Mihai Moisescu, preşedintele APMF Gorj. Dată fiind poziţia exprimată de reprezentanţii PNL în cadrul dezbaterii de marţi, cel mai probabil proiectul Legii Sănătăţii pregătit de foştii guvernanţi nu va fi adoptat, deşi iniţiatorii acestuia promiteau că la 1 iunie el va fi pus în dezbatere publică.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here