Mircea Lucescu va primi titlul de Doctor Honoris Causa al UCB Târgu-Jiu

1696

Cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la înființare, Senatul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa marelui antrenor român Mircea Lucescu.

Tehnicianul a acceptat propunerea făcută de președintele Senatului UCB, Horațiu Gorun, și va participa la ceremonia de înmânare a titlului. Festivitatea se va desfășura la Târgu Jiu, în data de 31 mai, în Amfiteatrul „Auditorium Maximum”.
„Este o onoare deosebită pentru instituția noastră de învățământ superior ca unul dintre cei mai mari ambasadori ai fotbalului românesc și ai României să se alăture altor mari personalități ce fac deja parte din „Hall of fame-ul” universitar gorjean. Mircea Lucescu și-a legat în trecut destinul de Gorj, soția marelui tehnician, Neli Lucescu, fiind fiica unor celebri profesori din Târgu Jiu”, a anunțat UCB.
Ca fotbalist, Mircea Lucescu și-a legat cariera de Dinamo București, iar în echipa națională a României a avut 70 de apariții și a marcat 9 goluri.
Este unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului.
În anul 2015, Lucescu a devenit al cincilea om care a antrenat 100 de meciuri în Liga Campionilor UEFA, după Alex Ferguson, Carlo Ancelotti, Arsène Wenger și José Mourinho. A stat pe banca unor cluburi precum Dinamo București, Rapid București, Galatasaray Istanbul, Beșiktaș, Șahtior Donețk și Zenit Sankt Petersburg.
Din 2020, Il Luce antrenează campioana Ucrainei, Dinamo Kiev.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here