Mineri recalificaţi de CEO

502

Pentru a nu fi trimişi acasă, 600 de mineri din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) vor fi recalificaţi la locul de muncă. CEO va organiza cursuri de formare profesională de agent de pază, pentru minerii care altfel ar fi trebuit să fie trimişi acasă. CEO a anunţat încă de marţi că salariaţii care vor opta pentru posturile de agent de securitate vor urma cursuri de formare profesională şi vor beneficia de dotarea corespunzătoare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţiei persoanelor. Costurile vor fi suportate din bugetul alocat formării profesionale.

“În special în zona minieră, reducerea producţiei de cărbune atrage necesitatea reconversiei profesionale, dar au fost transmise anunţuri în toate sucursalele pentru înscrierea salariaţilor. Se estimează începerea cursurilor în luna mai. Salariaţii CE Oltenia care vor ocupa posturile de agent de securitate nu vor fi retribuiţi cu un salariu egal cu cel oferit în prezent de firmele prestatoare, valoarea acestuia fiind de minim 1.200 de lei. La nivelul societăţii, a fost realizat un audit al actualei activităţi de pază, în urma căruia s-a constatat existenţa unor zone în care paza nu există, deşi este plătită, şi, de asemenea, unele posturi în care paza nu mai este necesară. S-a avut în vedere atât reducerea cheltuielilor cu firmele prestatoare, cât şi crearea posibilităţii propriilor salariaţi de a-şi continua activitatea în cadrul CE Oltenia, salvând un număr de 500-600 de posturi care vor funcţiona în noua structură ce va asigura activitatea de pază”, se arată în comunicatul de presă.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here