.jpg)
Ministrul Ioan Botiş a demisionat, lăsând portofoliul la dispoziţia Guvernului. Pentru acest portofoliu se bat deja doi foşti miniştri: Gheorghe Barbu şi Marian Sârbu. Ambii sunt practicanţi ai vechiului Cod al Muncii, care îi proteja pe angajaţi şi îi chinuia pe angajatori. Botiş le-a lăsat o replică asumată, mai dură decât un cutremur pentru piaţa muncii.
Cei doi foşti miniştri vor avea de rezolvat relaţia cu sindicatele, pentru că Botiş odată plecat nu se va mai întoarce pe un post de ministru niciodată.
La drept vorbind, PD-L – ul are şi alte variante, unii dintre foştii directori ai direcţiilor de muncă, între care şi gorjeanul Vasile Picioruş, având doctorate în legislaţia muncii şi, desigur foarte multe cunoştinţe din domeniul european al acesteia.
Evident, mulţi ar spune că ministeriatul este o căciulă prea mare pentru unii dintre ei, dar munca în toată lumea are atâta diversitate şi atâtea necunoscute încât orice noutate despovărătoare pentru angajat ar fi similară unei adevărate revoluţii în domeniu. Există, însă un impediment: ca oamenii oneşti să ajungă în funcţii cheie au nevoie de multă influenţă în partid sau pur şi simplu de mulţi bani. De aceea patina morală a lui Botiş completată cu demisia de onoare este una falsă de tot, întrucât nu se putea ca un înalt funcţionar politic să nu cunoască ce se poate face cu bani europeni. Acest lucru dovedeşte că ori partidul promovează inconştienţi şi atunci nu mai trebuie să ne mirăm de ceea ce se întâmplă cu ţara, ori cei promovaţi fac pe naivii până se umplu de bani. În cazul lui Botiş cred că este vorba de a doua variantă şi mai cred că s-a bazat pe faptul că aranjamentul nu va fi descoperit decât din întâmplare şi că dacă se va întâmpla aşa ceva descoperitorul va putea fi cumpărat.
De vreo 20 de ani, în România se tot vorbeşte de preţul tăcerii, de parcă tăinuitorul nu ar putea fi pedepsit de nicio lege. În acest scop cer sancţionarea publică a autorităţilor din localitatea ministrului şi familia lui, mai ales că România plăteşte penalităţi pentru banii europeni utilizaţi fraudulos şi găselniţa lui Botiş pentru familia sa este mai mult decât frauduloasă.
Indiferent care este ministrul ce va fi desemnat, el are obligaţia să despartă apele, să separe veniturile de la stat de cele din domeniul privat şi să impună restricţii pentru folosirea de către acelaşi om a ambelor posibilităţi în acelaşi domeniu de activitate. Aceasta este metamorfoza necesară a muncii din România, care ar duce la eradicarea muncii la negru şi a evaziunii fiscale.
Fără asemenea reglementări românul învăţat să fie şi popă şi hoţ îşi va continua escapada de înşelare a propriului viitor.
Constantin Bunilă
