Mărturie împotriva uitării

Într-o viaţă de om vezi şi auzi multe, dar mai ales participi direct sau indirect la întâmplări ieşite din comun. Una dintre ele s-a petrecut în municipiul de pe Jiu, acolo unde timpul coboară pe Coloana Infinitului, trece prin îmbrăţişarea lui ying şi yang pentru a se odihni la Masa Tăcerii, ca după aceea să coboare în neodihna Jiului către Dunăre, către marea cea mare şi de acolo spre eternitate, ocolind lumea, sau mai bine zis, înconjurând-o.

Într-o dimineaţă de iarnă, un om norocos a găsit un copil aruncat de o mamă netrebnică, căci nu poate fi catalogată altcumva femeia care lasă pradă morţii propriul ei copil. Două familii de calibru ale judeţului Gorj, familia primarului municipiului Târgu-Jiu Florin Cârciumaru şi a preşedintelui Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, vor creştina fetiţa care va primi la botez numele de Ştefania Cârciumaru. Despre destinul acestui copil nu vom putea prevedea foarte multe lucruri pentru că nu avem căderea să privim vizionar un viitor salvat din întâmplare. Spunem doar că întâmplarea a fost şi rămâne fiica destinului şi întorcându-ne la nişte principii statuate în timp, destinul rămâne suma evoluţiei în timp a fiecăruia dintre noi. Traversăm o vreme teribil de nesigură, plină de fel şi fel de profeţii şi mai ales de fel şi fel de ameninţări. Este normal ca în timpul de astăzi să trăim sau să vindecăm drame. Gestul celor două oficialităţi gorjene de a deveni părinţi spirituali ai unui copil orfan nu le va aduce acestora niciun beneficiu electoral pentru că în aceste momente societatea interpretează politic fiecare gest, însă le va aduce un bine-meritat beneficiu moral, alături de nişte obligaţii paterne, pentru că în timp dacă Ştefania va ajunge să fie adoptată, ea va avea la purtător actele doveditoare ale identităţii naşilor şi moşilor şi probabil că nu va ezita să vină şi să le mulţumească atunci când va fi stăpână pe situaţia şi posibilităţile ei. Nu vreau să intru în foarte mari amănunte pentru că sunt unul dintre cei care poate să vorbească în cunoştinţă de cauză despre diverse situaţii dintre care aş enumera doar câteva: relaţia dintre copii adoptivi şi părinţii fără copii, relaţia dintre copiii şi părinţii vitregi, relaţia dintre copiii fără părinţi şi tutori, şi multe altele, care au făcut obiectul unei cercetări îndelungate, dar şi a unor lecturi atât de bine scrise încât păreau nişte cronici reale. Evenimentul în sine va fi socotit neimportant de către mulţime sau va trece ca oricare alt botez al unei familii de creştini. Am sesizat însă că cele două familii, Cârciumaru şi Călinoiu, se îngrijesc ca încă de la botez să-i asigure micuţei un traseu de viaţă normal, astfel ca familia care va dori să o înfieze pe micuţă să aibă cel puţin un model de îngrijire a copilului probat de timp, deoarece copiii celor doi edili stau mărturie a efortului lor tradiţional de a oferi generaţiei următoare urmaşi de calitate.

NOTĂ: Copilul este atât de legat de părinţii săi încât atunci când vine pe lume, le simte şi le doreşte aproprierea. Mama care a abandonat-o pe fetiţă nu a vrut să fie aproape de sufletul fetiţei ei. Cu toate acestea, Ştefania va începe să-i viseze chipul fără să ştie cine este femeia din vis. Probabil că nici ea nu ştie dacă judecă normal, de ce a adus-o pe lume şi de ce a părăsit-o în singurul moment de neputinţă al vieţii. Vorbesc de neputinţa copilului, nu de cea a părintelui, care este condamnabilă şi de neiertat.

Constantin Bunilă