Marian Lupu şi Vlad Filat ar putea deveni preşedinte, respectiv prim-ministru al Republicii Moldova

403
Cele patru partide necomuniste care au intrat în Parlamentul Republicii Moldova, în urma alegerilor anticipate din 29 iulie, au decis să formeze o coaliţie. Informaţia a fost confirmată de vicepreşedintele Partidului Liberal din ţara vecină, Corina Fusu. Cele patru partide – care au strâns în total 53 de mandate din cele 101 ale Legislativului moldovean – încearcă să stabilească acum cine ar urma să ocupe funcţiile de preşedinte, prim-ministru şi lider al Parlamentului.

Chiar dacă cele patru partide necomuniste nu deţin împreună 61 de mandate – atât cât le trebuie pentru a putea alege în Parlament noul preşedinte al Republicii Moldova – fostul comunist Marian Lupu – lider al Partidului Democrat – ar putea să convingă 8 membri ai Partidului Comunist să voteze alături de opozanţii regimului condus de Vladimir Voronin, este de părere Corina Fusu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here