Marian Danciu: ,,Nu știam cum să mă bucur”

986

Gorjeanul Marian Danciu (21 de ani) și-a încununat evoluțiile bune din ultima perioadă cu prima reușită din Superligă. Mijlocașul originar din Bustuchin a deschis scorul pentru Universitatea Craiova în partida cu FC Botoșani, din runda a 11-a a campionatului. Gazdele s-au impus cu 5-1, Crețu, Markovic, Roguljic și Mitriță marcând celelalte goluri ale ,,juveților”. Reușita lui Danciu a venit în minutul 10. Tânărul gorjean a fost vizibil emoționat după gol și a declarat că dedică acest moment familiei. Danciu își dorește să câștige un trofeu alături de olteni. ,,Nu știam cum să mă bucur, am fost foarte emoționat, este primul meu gol. Am făcut o partidă bună, sperăm să avem continuitate și lucrurile bune vor începe să apară. Mă gândesc să joc cât mai bine și să am continuitate. Trebuie să profit de această regulă (n.r. regula U21). Acesta este visul meu (n.r. un trofeu) de când m-am apucat de fotbal și la asta mă gândesc în fiecare zi”, a declarat Marian. În cariera sa, jucătorul a mai trecut pe la tineretul doljenilor, dar a jucat și pentru echipa secundă a clubului și CSM Slatina.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here