Lumea satelor avertizează: suntem pe buza prăpastiei, ne prăbuşim!

342

Încă puţin şi se încheie un pătrar de veac de când România este tâlhărită cumplit, pierzând en gross aproape totul, încât inima abia de-i mai bate de atâta zbucium şi suferinţe. Şi după ce „nu ne vindem ţara” căci am oferit-o gratis, alegându-ne cu praful de pe tobă, iată că nu am fost în stare să revigorăm măcar agricultura – o ramură economică de bază, cu oportunităţi şi bănoasă, altfel spus cu un PIB garantat pentru orice naţiune care se respectă.

De la Ion Iliescu şi Petre Roman încoace, toţi cei ce s-au aruncat în cârca ţării au distrus şi au ras tot ceea ce a însemnat forme asociative, infrastructură şi patrimoniu agricol, şeptel de animale, fond forestier, luciu de apă, ş.a.m.d. Iar după astfel de jafuri criminale, avea să se transforme şi viaţa locuitorilor de la sate, într-o alta de chin medieval, greu de imaginat acum pentru o societate modernă. S-a accentuat rudimentarismul şi individualismul, fiind aproape de o sucombare, activitatea tradiţională şi specifică satului românesc. Pe de altă parte, s-a aşternut deja o pâclă groasă de iresponsabilitate, apatie şi evident de inactivitate a autorităţilor locale, vizavi de ceea ce ar trebui să însemne iniţiative, reguli, măsuri şi acţiuni foarte concrete care să reanime rodnicia şi viaţa în lumea satelor. Cu atât mai mult cu cât datorită vârstei biologice a unora şi plecării altora spre alte zări în căutarea unui loc de muncă, populaţia rurală a scăzut dramatic, diminuându-se drastic activitatea în gospodăriile de la sate, deci imposibilitatea de a mai fi lucrat pământul şi a întreţine culturile agricole, a ţine mai multe animale, etc. Astfel, încet dar sigur moare satul românesc, cei puţini rămaşi, trăind din motivele de acum bine ştiute sub pragul sărăciei. Şi totuşi, în ciuda greutăţilor şi obstacolelor, a faptului că pârloaga a pus stăpânire pe milioanele de hectare teren arabil, prin binecuvântarea Celui de Sus, iată că recolta lui 2013 depăşeşte cu 50% producţia agricolă a lui 2012. Dar să vezi şi să nu crezi, trăim şi paradoxul, ajungând să ne văicărim că nu avem unde depozita cerealele, legumele, fructele şi celelalte produse recoltate. Motivul? Firavele legături sat-oraş dar şi diminuarea exporturilor pe terţe pieţe au redus drastic vânzările la surplusul realizat în gospodăriile ţărăneşti iar, adevăraţii vinovaţi sunt, pe de o parte statul român şi patronatele care, în condiţiile actuale de concurenţă pe pieţele de desfacere şi consum neglijează şi sunt dezinteresate în a încuraja şi mai ales a sprijini, vizibil substanţial pe micii fermieri şi gospodăriile din mediul rural. Pe de altă parte, o întreagă mafie de speculanţi, comisionişti şi evazionişti controlează o veritabilă reţea pe piaţa neagră a import-exporturilor de produse agro-alimentare, de pe urma cărora statul român pierde anual miliarde de euro. Atunci, este de neînţeles cum, autorităţile la vârf ale statului, nu pricep sau nu vor să priceapă că prin a controla cu fermitate legislaţia în vigoare, a sprijini şi dezvolta fără nici un fel de îngrădire agricultura autohtonă se poate acoperi alături de industria turismului peste 50% din PIB-ul României? Din păcate, timpul trece, cei ce ajung la putere vin şi pleacă, fără a-şi asuma responsabilităţi şi a fi traşi la răspundere, ţara se ruinează, iar reconsiderarea ţăranului şi producătorului român, nici că le pasă. Şanse încă ar mai fi pentru a salva agricultura, mai ales că şi cei de la UE, parcă s-ar fi trezit, fiind cu ochii şi pe ţara noastră. Ţinta principală europeană este şi va fi încurajarea şi sprijinirea asocierii micilor producători, inclusiv schimbarea mentalităţilor, astfel încât lumea satelor să devină indiscutabil mai activă şi atractivă. Zicem şi noi, aşa să fie, căci simplele vorbe nu ajută şi nu duc la transformări spectaculoase. Iar satul românesc are nevoie de aceste transformări, dar pentru care este nevoie de voinţă politică şi acţiuni concertate, în primul rând de investiţii serioase, mai ales în iniţierea unor formule avantajoase, pentru ca viaţa la ţară să-şi recapete potenţele economice. Altfel, vom continua să vorbim ca să ne aflăm în treabă, să ne dăm importanţi, deci nu se va schimba nimic în existenţa şi modul de trai al locuitorilor de la sate şi în general al românilor precum şi al generaţiilor următoare.
Vasile Irod

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here