Expoziția ”Împreună pentru Cumințenia Pământului”, organizată de membrii Filialei Târgu-Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, s-a bucurat de succes în rândul gorjenilor. Până la începutul acestei săptămâni au fost vândute lucrări în valoare de circa 12.000 de lei. Alte cinci așteaptă în continuare cumpărători.
Cei care doresc să cumpere una sau mai multe dintre cele cinci lucrări rămase și să contribuie astfel la strângerea de fonduri pentru achiziționarea ”Cumințeniei Pământului” mai pot face acest lucru până miercuri, la ora 10.00, când expoziția se va închide. ”Expoziției de pictură, sculptură și grafică „Împreună pentru Cumințenia Pământului” realizată de artiștii plastici gorjeni pentru atragerea de fonduri necesare subscripției publice demarate de Guvernul României, privind achiziționarea lucrării „Cumințenia Pământului” de Constantin Brâncuși, continuă să fie deschisă la Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu până miercuri, 08 iunie 2016, ora 10.00. După această oră expoziția se va închide iar persoanele care au achiziționat lucrările de artă expuse vor fi invitate să le ridice. Mai sunt disponibile pentru achiziționare cinci lucrări de artă ale artiștilor plastici: Gheorghe Plăveți, Iliana Gheorghiu, Lucica Popescu, Dan Semenescu și Andreea Medar. Cumpărând artă ajutați la strângerea de fonduri necesare subscripției publice demarate de Guvernul României privind achiziționarea lucrării „Cumințenia Pământului” de Constantin Brâncuși. Menționăm că sumele de bani rezultate din vânzarea lucrărilor de artă vor fi donate în contul indicat de Ministerul Culturii. Suntem siguri că împreună vom reuși” au transmit reprezentanții Filialei Târgu-Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Expoziția ”Împreună pentru Cumințenia Pământului” reprezintă modalitatea prin care membrii Filialei Târgu-Jiu a UAP din România au dorit să contribuie la subscripția publică pentru ”Cumințenia Pământului”. Expoziția, deschisă de la începutul săptămânii trecute la Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu, a reunit 18 lucrări realizate de artiști gorjeni, iar până ieri fuseseră vândute 13 dintre acestea, fiind astfel strânsă suma de aproximativ 12.000 de lei. Reamintim că lucrările au fost vândute la prețuri de atelier, tocmai pentru a fi accesibile cât mai multor categorii de persoane.
R.L.