Legea deputatului Elvira Șarapatin a trecut triumfătoare de CCR!

2755

Curtea Constituțională a României, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru completarea art.5 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Este vorba despre legea inițiată de către deputatul PSD Gorj, Elvira Șarapatin, lege contestată însă la CCR de PNL și de USR. Proiectul de lege cu articol unic, declară amenajările hidroenergetice de „interes public major” şi permite construirea de hidrocentrale în arii naturale protejate. Acesta a trecut de Camera Deputaților în vară, de Senat și trebuia să ajungă la promulgare. A ajuns în schimb la CCR fiind considerată de deputați liberali și de useriști drept neconstituțională, spune parlamentarul de Gorj.

CCR nu a dat dreptate contestatarilor iar legea revine acum  la președintele țării, nevoit să o promulge. Decizia CCR este „definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României”, transmite chiar Curtea Constituțională pe 23 septembrie.

„În sfârșit a triumfat interesul național iar această lege trebuie promulgată de președinte, să intre în vigoare și să fie aplicată”, a declarat deputatul Elvira Șarapatin.

De altfel, legea în cauză ajuta proiectul hidrocentralei de pe Jiu, ale cărei lucrări au fost oprite în 2017.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here