Lacrimile de crocodil, avancronica demisiei!?

465

foto predo 2Cuplul Traian Băsescu-Emil Boc a mai repurtat încă o victorie. Conu Boc se văzu reales, precum odinioară Ceauşescu la al nu ştiu câtălea Congres. Imparţialul şi neutrul, obligat de Constituţia pe care nici din greşeală n-o respectă, preşedinte Traian Băsescu s-a dus la Palatul Parlamentului şi le-a spus, celor care uitaseră, cu cine să voteze.

Şi cum (re)alesul ieşi din primul tur, Emil Boc dădu fuguţa, la Palatul din Dealul Cotrocenilor, să mulţumească lui Zeus pentru „sprijinul neprecupeţit!” Mă rog, unele surse afirmă că Boc promisese că-şi va da demisia din funcţia de premier. Ca să se ocupe de partid. Şi să apară primul ministru tehnocrat, cu miniştri politici, ca să mai salveze ce se mai poate salva din imaginea precară a portocaliilor. Marea Maestră de ceremonii a (re)alesului, regina neoficială a portocaliilor – Elena Udrea – pretinde că Emil Boc nu va demisiona din funcţia de care se ţine legat ca înecatul de mal. Deloc bizară, ci chiar obişnuită la actorul Traian Băsescu, a fost acea scenă cu lacrimile de crocodil. Nefiind la prima reprezentaţie, Traian Băsescu, omul politic ce mai lăcrimase şi la căderea lui Petre Roman din fruntea PD-ului, prin anul 2000, l-a îndemnat pe învinsul Vasile Blaga să nu facă greşeala de a întoarce spatele PDL-ului. Amintind că Petre Roman i-a întors lui spatele! Ceva s-a produs, din moment ce, declarativ, Vasile Blaga a promis că nu va pleca. Totuşi, oferindu-i-se funcţia de lider al portocaliilor din Senat, Vasile Blaga a refuzat. El rămâne alături de tripleta fără funcţii – BVB, numindu-i aici pe Adriean Videanu şi Radu Berceanu. Avertismentul alarmant al învinsului, Vasile Blaga, sună categoric: „Am sentimentul că PDL se comportă ca un tren de mare viteză care merge spre un pod rupt şi că, dacă nu vom muta macazul la timp, vom avea un accident”. Vorbind neîntrebată, Raluca Turcan a luat-o pe mirişte de parcă ar instiga la război. Ea vede peste un an steagul portocaliilor fluturând pe sediul PSD. Probabil, o fi înţeles greşit lecţia de istorie cu steagul sovieticilor pus pe comandamentul trupelor germane la 9 mai 1945! Mă rog, poate că i-am dat o importanţă mai mare decât merită. Şi nu ştie că în spatele sovieticilor exista o coaliţie. Aşa cum este şi creşte acum Uniunea Social Liberală. A nu uita nici lacrimile din vremea lui „Dragă Stolo”, în care actorul cu pricina mima compasiunea. Deşi, chiar şi acea scenă fusese regizată, după cum se spunea pe atunci, de retrasul în (pen)umbră Radu Berceanu. La sfârşitul acestei săptămâni sau, cel târziu, la viitoarea Moţiune de cenzură, învingătorul de sâmbătă se va transforma în învins. Cu toate că, cinicului cuplu Băsescu-Boc i se mai pot da şanse să distrugă complet construcţia numită România. Aşa cum le cer maleficele forţe mondiale şi mondializatoare. Sau, mai pe scurt, globalizatoare.

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here