La temperaturi scăzute şi pe lapoviţă / Primarul de Novaci, toarnă asfalt de campanie

832

Edilul liberal de Novaci, Dumitru Leuştean, şi-a pus sâmbătă subordonaţii la lucru pentru a turna asflat pe un drum de pe Valea Gilortului. În focurile campaniei electorale, primarul, intens susţinător al lui Klaus Iohannis, candidat pe care l-a şi plimbat electoral de două ori prin comună, în loc să repare drumurile afectate de inundaţii, nu a mai luat în calcul şi starea meteo deplorabilă pentru efectuarea unei astfel de operaţiuni. Ştiind că tot are banii acordaţi de Guvernul Ponta pentru arterele distruse de ultima calamitate, edilul, fost director al Secţiei de Drumuri Naţionale Gorj, a considerat, probabil, că poate să îi arunce pe apa sâmbetei, ştiind, din experienţă faptul, că asfaltul turnat la temperaturi scăzute, pe ploaie sau pe lapoviţă, are afectată calitatea şi durabilitatea. De altfel, din acest motiv, Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a criticat, ieri, demersul electoral al lui Leuştean, menţionând că primarul se face că munceşte doar de dragul campaniei, bătându-şi însă joc de fondurile acordare, imediat după inundaţii, de Victor Ponta.

Angajaţii lui Leuştean au fost scoşi la muncă sâmbătă pentru a realiza o lucrare care putea fi făcută de câteva săptămâni, susţin localnicii de pe Valea Gilortului care s-au crucit când au văzut la ce temperaturi lucrau “drumarii” primarului. Salariaţii, cu ordin clar, au scos astfel, de la naftalină, utilajele primăriei şi s-au apucat de muncă chiar dacă afară se înregistrau temperaturi de sub 10 grade Celsius, iar ploaia s-a transformat în lapoviţă. “Drumarii” s-au oprit să toarne asfalt pe strada respectivă doar când câteva persoane au început să facă fotografii. Abia atunci angajaţii au oprit lucrul, deşi apucaseră să-şi facă treaba pentru care au fost trimişi acolo, asfaltul nou, aburind rămânându-le în urmă. Drumul a fost însă “stins” cu repeziciune de lapoviţa care cădea de zor, udând noua arteră rutieră, turnată în ultima săptămână de campanie, de către primarul ACL.

Călinoiu: “Primarul abuzează de funcţie şi de carnetul de partid”
Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj, ştia duminică de activitatea de campanie a lui Leuştean pe care l-a criticat pentru că a permis să se realizeze, doar de dragul de a impresiona electoratul, o astfel de arteră a cărei durabilitate este pusă de acum sub semnul întrebării. “Leuştean face şi ce a făcut la drumuri, lucrări de proastă calitate…”, a declarat, supărat, Ion Călinoiu, fiind anunţat de localnici că primarul susţine că a făcut investiţii dar nu menţionează de unde a avut banii. “Localnicii ştiu cum i-a ajutat primarul Leuştean, când la inundaţii el era în vacanţă”, a completat Călinoiu.
Deputatul Mihai Weber a menţionat şi el că primarul, din spusele localnicilor, s-ar bate cu pumnul în piept că el a adus miliarde în comună, deşi meritul este al lui Ponta. “Premierul a văzut ce s-a întâmplat la inundaţii şi a făcut tot posibilul ca în scurt timp să şi aprobe banii necesari pentru acoperirea pagubelor de la inundaţii. Primarul a aşteptat însă până în campanie să folosească banii, crezând că prosteşte localnicii”, a completat deputatul PSD.

Localnicii au ripostat pentru drumul turnat la 2 grade
Sâmbătă dimineaţa la Novaci, pe strada pe care s-a lucrat, numită “Valea Gilortului”, se înregistrau două grade celsius. S-a turnat însă un kilometru de drum, pentru că localnicii au ripostat comentând la adresa lucrătorilor strigându-le că fac risipă de bani. La faţa locului a venit şi primarul Leuştean, alertat de proprii subordonaţi, şi a încercat să se explice, “tehnic” localnicilor supăraţi, ce fac salariaţii lui pe “Valea Gilortului”. “Ne-a spus că nu se toarnă un asfalt oarecare ci este o emulsie specială pe bază de apă care se poate turna chiar şi pe ploaie. Din câte am înţeles nu există însă aşa ceva”, a spus unul dintre martori.
Din cauza faptului că nu i-a convins pe nemulţumiţii care spuneau în gura mare că edilul aruncă banii pe fereastră, primarul a plecat. La scurt timp, şi angajaţii săi au părăsit lucrarea, mai ales când au văzut că în zonă se făceau fotografii.
Nu este însă pentru prima dată când Leuştean face astfel de activităţi de campanie mascată, uitând că a fost ales primar sub USL, social-democraţii acceptând să nu-i facă deloc concurenţă şi să-l susţină pentru această funcţie. “Calităţile” de edil ale lui Leuştean i-au dezamăgit, în primul rând chiar pe cei care l-au susţinut pentru post.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here