La Sfânta Liturghie, Dumnezeu coboară printre oameni şi suie oamenii la El – ,,Iată, Eu Sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20)

În Postul Naşterii Domnului, poate că este un prilej fericit pentru a vorbi despre Sfânta Liturghie, având în vedere că însuşi Părintele Arsenie Boca spune că: «La Sfânta Liturghie Dumnezeu se coboară printre oameni şi suie oamenii la Dumnezeu», tocmai pentru a ne ajuta să înţelegem că, de fapt, cea mai importantă slujbă a Bisericii este Sfânta Liturghie, fiind centrul cultului ortodox, slujba minunată în care Iisus Hristos Însuşi vine, în puterea Duhului Sfânt, în mijlocul comunităţii pentru a ni se dărui în Sfânta Împărtăşanie, dar şi pentru a ne uni în Trupul Său care este Biserica, făcându-ne părtaşi Împărăţiei Tatălui ceresc. Într-un fel, prin Sfânta Liturghie se realizează intrarea noastră în Împărăţia Lui Dumnezeu, însemnând chiar momentul când putem înţelege că ori de câte ori se săvârşeşte, Duhul Sfânt actualizează opera răscumpărătoare a Mântuitorului care este concentrată în moartea şi în Învierea Sa, Taina Tainelor care încununează tot ceea ce s-a dat prin celelalte slujbe, unind cel mai deplin pe fiecare credincios cu Dumnezeu şi pe toţi credincioşii în Trupul Lui Hristos care este Biserica! La fiecare Sfântă Liturghie, Duhul Sfânt actualizează, face prezentă pentru fiecare credincios în parte şi pentru toţi laolaltă, nu doar întreaga viaţă pământească a Mântuitorului Hristos, dar şi Înălţarea Sa la cer şi chiar în mod anticipat a doua Sa venire! De aceea, Iisus Hristos este prezent la slujbă, tot atât de real ca şi acum două mii de ani, iar această prezenţă atinge punctual culminant la prefacerea darurilor de pâine şi vin în Trupul şi Sângele Său!

,,Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54)
Sfânta Liturghie este mai mult decât o anamneză a faptelor mântuitoare ale lui Hristos, dar, şi o lucrare actuală a Lui, pentru că El este adevăratul ei Împlinitor! La Sfânta Liturghie, Hristos este în acelaşi timp: Preot, jertfă şi altar, dar şi primitor al jertfei, după cum mărturiseşte rugăciunea din timpul cântării heruvimice: «Tu eşti Cel ce aduci şi Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce Te împarţi». Deci, Sfânta Litughie este chiar lucrarea Duhului Sfânt care-L face prezent pe Hristos cel mort şi înviat în mijlocul Bisericii Sale! În realitate, Sfânta Liturghie înseamnă coborârea cerului pe pământ, pentru că în Biserică, împreună cu noi, creştinii, se află sfinţii îngeri, iar în altar coboară cete îngereşti din cer, pentru a se minuna de frumuseţea sfintei jertfe, de prefacerea darurilor de pe sfânta masă, a pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului. La momentul Axionului, chiar Maica Domnului coboară în altar şi se roagă pentru noi toţi, împreună cu toţi sfinţi. Însuşi Mântuitorul se află prezent pe tot parcursul Sfintei Liturghii pe sfânta masă a sfântului altar, în calitate de suprem şi veşnic Arhiereu, prezent în chip real, dar nevăzut, binecuvântând darurile ce sunt puse înainte de către preot. La Sfânta Liturghie ortodoxă, la puţin timp după sfinţirea Darurilor euharistice (a pâinii şi a vinului), preotul ridică Agneţul şi spune: «Se frânge şi Se împarte (dăruieşte) Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se frânge şi nu Se desparte (divide), Cel ce Se mănâncă pururea şi niciodată nu Se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte», iar acest adevăr îl arată chiar Sfânta Evanghelie după Ioan, când Hristos Domnul spune: ,,Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6, 56), iar acest lucru înseamnă că primim Ceva (Sfântul Trup şi Sfântul Sânge ale lui Hristos) şi ne unim cu Cineva (cu Hristos). Prin Sfânta Euharistie, nu ni se dăruieşte ceva trecător, ci ni se împărtăşeşte viaţa veşnică sau iubirea veşnică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, atunci când ne spune: ,,Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54). Prin urmare, Sfânta Liturghie nu e numai un simplu ritual, o simplă tradiţie formală, ci însăşi viaţa Bisericii în legătura ei vie cu Hristos Domnul, Care a spus: ,,Iată, Eu Sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). Pentru că, mai mult decât atât, Sfânta Liturghie celebrează şi confirmă prezenţa iubitoare, sfinţitoare şi mântuitoare a Lui Hristos în viaţa Bisericii, iar Hristos Domnul este prin harul Său prezent în toată lumea, dar în modul cel mai intens, mai intim şi mai activ, El este prezent acolo unde e chemat mai des şi iubit mai mult, adică în Biserica Sa şi, mai ales, în Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Bisericii Sale! Pentru că folosul Sfintei Liturghii şi al Sfintei Împărtăşanii pentru viaţa creştinilor este mare, fiind exprimat chiar în rugăciunile Sfintei Liturghii: «Trezirea (sau trezvia) sufletului, iertarea păcatelor, împărtăşirea cu Sfântul Duh, primirea Împărăţiei cerurilor, îndrăznirea către Dumnezeu» (Rugăciunea după sfinţirea Darurilor), apoi, «Sfinţirea sufletelor şi trupurilor, tămăduirea sufletului şi a trupului, izgonirea a tot potrivnicului, luminarea ochilor inimii, împăcarea sufleteştilor puteri, ajutor spre credinţa neînfruntată, dragosta nefăţarnică, desăvârşirea înţelepciunii, paza poruncilor dumnezeieşti, adăugirea dumnezeiescului har, dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu» (Rugăciunea întâi de mulţumire, după Dumnezeiasca Împărtăşanie, a Sfântului Vasile cel Mare), pentru că de fiecare dată când participăm la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, avem parte de revărsarea inepuizabilă a harului Cinzecimii pe care Mântuitorul îl descrie ca fiind «putere de sus»! În fine, să nu uităm nici faptul că Sfânta Liturghie cuprinde în rugăciunile sale viii şi morţii, pe cei prezenţi la ea şi pe cei ce nu pot participa din motive întemeiate, deoarece cuprinde Biserica întreagă de la o margine la alta a pământului şi întreg universul. Ea se săvârşeşte pentru sănătatea şi mântuirea oamenilor, pentru îmbelşugarea roadelor pământului şi pentru vremuri paşnice şi fără războaie, fiindcă prin ea se arată iubirea atotmilostivă şi atotcuprinzătoare a Lui Dumnezeu pentru «lumea pe care a făcut-o dreapta Sa». De aceea, să nu uităm nicicând că, în viaţa creştină autentică, Sfânta Liturghie ocupă locul central în Biserică şi în viaţa oricărui creștin.

,,Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el”! (Ioan 6, 56)
Pentru a exemplifica cele spuse, din Patericul egiptean să reţinem această întâmplare ce se referă la faptul că era odată un călugăr care ducea o viaţă senină şi, cu toate că era liniştit în sufletul său, îl tulbura, totuşi, un singur lucru: îi era frică de veşnicie şi ştia că aleşii lui Dumnezeu cântă slava Lui în ceruri, aşa cum o fac şi monahii, dar, una este s-o faci doar o vreme, şi alta să o faci o veşnicie. Eşti fericit în prezenţa lui Dumnezeu aici pe pământ, dar dincolo, după milioane de ani, cine ştie ce plictiseală o mai fi… gândea omul Lui Dumnezeu! Dar, într-o zi, călugărul ieşi din chilia sa şi merse, după obicei, ca să se plimbe în păduricea de lângă mănăstire şi suspină gândindu-se la problema lui, când o ciocârlie începu să-i cânte chiar deasupra capului. Era un cântec atât de plăcut, de dulce şi de curat, încât, ascultându-l, monahul îşi uită frământările lăuntrice, pentru că niciodată nu auzise ceva atât de frumos! De aceea, se opri pentru o clipă, ca să asculte minunatele triluri ale ciorcârliei şi socoti, apoi, că era timpul să se alăture fraţilor săi pentru rugăciunea de seară! De aceea, se grăbi să meargă spre mănăstire, dar, surpriză mare, pentru că fratele portar fusese înlocuit cu un alt monah, care îl întreabă, cine este şi ce doreşte? Uşor nedumerit, călugărul nostru răspunse că nu voia decât să intre pentru a nu întârzia la slujbă, dar portarul nu înţelegea acest lucru! Atunci, călugărul, nedumerit, ceru insistent să-l vadă pe stareţ, dar, şi stareţul era necunoscut! Bietul călugăr, fu cuprins de frică, dar, ajungând la stareţ, explică pe scurt despre modul cum ieşise din mănăstire pentru o scurtă plimbare şi că zăbovise câteva momente pentru a asculta cântecul unei ciocârlii. Stareţul îl ascultă în tăcere, după care spuse: «Cu o sută de ani în urmă, un părinte din această mănăstire a plecat din mănăstire, exact aşa cum povesteşti tu, dar, nu s-a mai întors şi nimeni nu l-a mai văzut de atunci!». Călugărul înţelese atunci că Dumnezeu răspunsese nedumeririi lui: dacă o sută de ani i se părură doar o clipă în starea de extaz în care-l cufundase cântecul ciocârliei, în fapt, pentru un înger al Domnului, veşnicia nu era decât o clipă în extazul Lui Dumnezeu! Să înţelegem, prin aceasta, că pentru a putea participa deplin la Sfânta Liturghie, devine foarte important ca fiecare credincios să înţeleagă semnificaţia ei, deoarece, în trupul şi în sufletul Său din viaţa pământească, Însuşi Hristos Şi-a asumat omenirea cu toate consecinţele păcatului, care erau suferinţa şi moartea. Pe acestea, Mântuitorul Hristos le-a trăit, însă, doar cu sufletul Său de Fiu, deoarece inteligenţa şi voinţa Sa omenească, nu puteau decât să se asocieze în mod concret la acest duh firesc care îi era caracteristic în sânul Preasfintei Treimi. Din această cauză, asumându-Şi firea noastră omenească, Mântuitorul Hristos cuprindea în El întreaga omenire, iar, în El, omenirea întreagă se împărtăşea, în mod virtual, din sentimentele Sale fireşti faţă de Tatăl ceresc! În felul acesta, Iisus Hristos a făcut din suferinţă şi din moarte, care erau semnul consecinţelor despărţirii omului de Dumnezeu, semnul totalei renunţări la sine, al renunţării totale la existenţa pământească, pentru a fi Dumnezeul veşniciei!
Profesor dr. Vasile GOGONEA