Kievul intenționează să încheie în mai puțin de o lună operațiunea militară în estul țării

548

Ucraina speră să încheie în mai puțin de o lună ‘faza activă’ a operațiunii sale militare împotriva separatiștilor proruși în estul țării, a declarat șeful statului major Viktor Mujenko, într-un interviu din care s-au publicat joi fragmente, potrivit AFP.

‘Faza activă va fi finalizată în viitorul apropiat (…) probabil în mai puțin de o lună’, a declarat Viktor Mujenko, în interviul ce urmează să apară vineri în săptămânalul rusesc Novoe Vremea.
Ucraina este angajată de la mijlocul lunii aprilie într-o ‘operațiune antiteroristă’ împotriva insurecției proruse, inspirată și finanțată, potrivit Kievului, de către Moscova, acuzată că furnizează și arme rebelilor.

Potrivit ONU, confruntările din estul Ucrainei s-au soldat până acum cu cel puțin 1.000 de morți.
Armata ucraineană a progresat în ultimele zile și a preluat controlul asupra mai multor orașe strategice, ocupate înainte de rebeli, și continuă să strângă lațul în jurul capitalelor regionale Donețk și Lugansk, bastioane ale insurecției proruse.

Prăbușirea la 17 iulie a avionului de linie malaezian cu 298 de persoane bord, probabil doborât de o rachetă lansată dintr-o zonă controlată de rebelii proruși, a condus la nouă escaladare a crizei și la înăsprirea sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei. (Agerpres)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here