Târgujian păgubit de o firmă de transport public, pe ruta Târgu Jiu-Novaci

5777

Un bărbat în vârstă de 68 de ani, care a călătorit ieri dimineață pe ruta Târgu Jiu-Novaci, a făcut publică peripeția sa cu unul dintre șoferii care operează pe microbuzele din flota companiei de transport public Expres Transport SA.

Târgujianul P.M. a apelat la ajutorul redactorilor ,,Gorjeanul” pentru că s-a simțit nedreptățit, fiind păcălit cu 5 lei la biletul de transport achitat șoferilor de pe microbuzele firmei Expres Transport SA din Târgu Jiu.
Acesta s-a deplasat ieri pe ruta Târgu Jiu-Novaci și retur, însă contravaloarea biletului de călătorie a fost una diferită pentru cea de-a doua cursă.
,,Azi-dimineață (n.r. ieri), în jur de ora 09:00, m-am urcat într-un microbuz care circulă pe ruta spre Novaci, din Târgu Jiu.
La urcare am achitat contravaloarea biletului de transport pe care am plătit 10 lei. La întoarcerea în Târgu Jiu, după numai câteva ore, am luat din Novaci un alt microbuz, operat de aceeași companie de transport, la volanul căruia se afla un alt șofer. Acesta mi-a tăiat bilet însă la o valoare de 15 lei. Nu îmi explic, deși este aceeași firmă, aceeași rută, am călătorit pe traseul Târgu Jiu-Novaci și retur la distanță de numai câteva ore, însă am plătit un alt preț. I-am cerut explicații șoferului din Novaci, a început el să îmi arate o carte cu distanțele și tarifele percepute și mi-a spus că acesta este prețul, de 15 lei. Eu i-am precizat că dimineața am călătorit tot cu firma lor și am plătit doar 10 lei. Ajuns la Târgu Jiu, am mers în Autogară și am discutat cu o doamnă de acolo care se ocupă de firmele de transport. Dânsa mi-a sugerat să mă adresez conducerii firmei Expres Transport și să fac o sesizare pentru șoferul care m-a preluat din Novaci. Ea a dat din umeri când am întrebat-o mie cine îmi dă înapoi cei 5 lei plătiți în plus. Acesta este practic un abuz. Am sesizat, la întoarcerea de la Novaci, pentru că eram așezat în primele rânduri ale microbuzului, faptul că șoferul cu pricina nici nu s-a sinchisit să mai taie bilete călătorilor care s-au urcat în mijlocul de transport. Legat de acest aspect, mai demult când am călătorit de la Târgu Jiu la Săcelu, cu compania Expres Transport SA, am văzut același lucru și anume că șoferii taie bilete oamenilor doar când vor ei. Am ales să fac publică întâmplarea mea pentru că nu doresc ca și alți oameni să fie păcăliți”, a declarat târgujianul P.M. pentru cotidianul ,,Gorjeanul”.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

  1. Aceeasi problema e si la Drobeta Turism! Au sa imi dea 80 lei pentru un bilet luat on-line si anulat tot on-line,platit cu cardul!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here