Kalman Mizsei cere comuniştilor să participe la alegerea preşedintelui R. Moldova

364
Reprezentantul special al Uniunii Europene la Chişinău, Kalman Mizsei, a declarat pentru Jurnal TV că Partidul Comuniştilor (PCRM) ar trebui să ajungă la un acord cu Alianţa pentru Integrare Europeană pentru a oferi cele opt voturi pentru alegerea preşedintelui ţării, relatează site-ul Unimedia.md.

„Acest lucru poate fi realizat prin negocieri, care sperăm să înceapă cât mai curând”, a adăugat diplomatul european, precizând că „este foarte important ca politicienii să evite alegerile anticipate, deoarece este un interes major pentru ţară”.
Potrivit Unimedia, aceasta este prima dată când un oficial european cere direct Partidului Comuniştilor să voteze pentru alegerea şefului statului. Conform aceleiaşi surse, presa a scris anterior că reprezentantul special al Uniunii Europene la Chişinău, Kalman Mizsei, a fost un susţinător al PCRM. Pentru alegerea şefului statului sunt necesare 61 dintre voturile deputaţilor din Parlament. Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) deţine 53 de mandate de deputat şi mai are nevoie de opt voturi din partea deputaţilor PCRM.
Termenul limită pentru alegerea şefului statului este 11 noiembrie.
În cazul a două încercări eşuate, preşedintele interimar ar urma să anunţe dizolvarea Parlamentului şi organizarea alegerilor parlamentare. Legislaţia nu stabileşte un termen exact pentru aceste alegeri, iar liderii AIE au lăsat să se înţeleagă că ele ar putea fi organizate şi peste unul sau doi ani.
Selecţie Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here