Işfan şi Taşcău, printre favoriţi la gradaţiile de merit

345

Evaluarea dosarelor cadrelor didactice din judeţul Gorj care au solicitat acordarea unei gradaţii de merit a ajuns la final. Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a afişat ieri lista cu punctajele acordate în urma evaluării acestor dosare. Dascălii nemulţumiţi de punctajul obţinut pot depune contestaţii până pe data de 17 mai. Pe listele publicate, pe primele locuri la mai multe discipline dar în special la directori, se regăsesc şi Dorin Taşcă, directorul CNTV Târgu-Jiu, şi inspectorul general al IŞJ Gorj, Ion işfan.

Pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj a fost afişată ieri după-amiază lista cu rezultatele evaluării portofoliilor depuse în cadrul concursului de acordare a gradaţiilor de merit, listă pe care se regăsesc numele a peste 320 de cadre didactice din judeţul Gorj. Cel mai mare punctaj, 89.70 puncte, a fost obţinut de Goanţă Cristina, profesor de limba şi literatura română de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu; la polul opus s-a situat Faităr Cristinel, de la Liceul Tehnologic Roşia de Amaradia, al cărui portofoliu a primit în urma evaluării un punctaj de doar 10.85 puncte. Printre cei care şi-au depus dosarele pentru obţinerea gradaţiei de merit se numără şi inspectorul şcolar general Ion Işfan, care a obţinut un punctaj de 62 de puncte, dar şi liberalul Dorin Taşcău care a obţinut 84 de puncte. Cadrele didactice nemulţumite de punctajele obţinute pot depuse contestaţii până pe data de 17 mai. „Depunerea contestaţiilor la punctajul acordat se face în perioada 15-17 mai 2013, prin depunerea unei solicitări scrise la secretariatul I.S.J. Gorj. Contestaţiile depuse vor fi soluţionate în perioada 20-22 mai, urmând ca rezultatele finale ale concursului de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar să fie validate pe data de 26 mai”, a precizat Marian Staicu, preşedintele comisiei de acordare a gradaţiilor de merit.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here