Inspector din Cătunele, condamnat pentru că a condus băut

1503

Un angajat al Primăriei Cătunele a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce magistrații l-au găsit vinovat pentru că s-a urcat băut la volan. Nicolae Berescu și-a recunoscut faptele în fața judecătorilor și a cerut să fie judecat pe procedură simplificată, beneficiind astfel de reducerea pedepsei prevăzute de legislație pentru astfel de situații.
„Stabileşte pedeapsa de 1( unu) an închisoare în sarcina inculpatului Berescu Nicolae, inginer în cadrul Primăriei comunei Cătunele, căsătorit, studii superioare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drum public a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art.336 alin.1 C.P. În baza art. 83 alin. 1 C. pen, amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe”, a decis Judecătoria Motru. Pe perioada celor doi ani de supraveghere inculpatul trebuie să fie permanent la dispoziția autorităților, să își justifice mijloacele de existență, dar și orice schimbare a locului de muncă sau a locuinței. Berescu are și obligația de a presta 60 de zile de muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Cătunele, colegii săi putând să îl trimită la curățatul șanțurilor sau la măturatul drumurilor din comună. Pentru fapte similare un alt șofer, din Motru de această dată, a primit și el o pedeapsă asemănătoare. Viorel Cosmin Crișan a recunoscut și el în fața instanței acuzațiile ce i-au fost aduse și a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare, executarea fiind înlocuită cu un termen de supraveghere de 2 ani, timp în care bărbatul trebuie să presteze și 60 de zile de muncă în folosul comunității la Primăria Motru. Într-un alt dosar, în aceeași zi cu cei doi șoferi, a fost condamnat și un al treilea și tot pentru că s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice. Și el a recunoscut acuzațiile ce i-au fost aduse, primind o condamnare de 1 an. Și în cazul lui Marian Ciobilă executarea pedepsei a fost suspendată și înlocuită cu un termen de supraveghere de 2 ani, fără însă ca bărbatul să mai fie obligat să presteze muncă în folosul comunității. Fiecare dintre inculpații menționați au de achitat statului cheltuieli judiciare ce variază între 300 și 400 de lei. Sentințele pronunțate de magistrații din Motru nu sunt definitive și pot fi contestate atât de către inculpați, cât și de către procurori, caz în care procesele se vor relua la Curtea de Apel Craiova, iar fiecare dintre cei vizați de aceste dosare vor afla un verdict final în primăvară.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here