Ieri, a fost ultima zi în care cei care doresc să ocupe funcții de director sau director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar și-au putut depune dosarele pentru a se înscrie la concursul organizat în acest sens de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.
Potrivit calendarului de desfășurare a concursului, rezultatele verificării îndeplinirii condițiilor de înscriere vor fi afișate pe 7 octombrie, iar candidații vor susține prima probă, cea scrisă, pe 12 octombrie. Această probă va consta în rezolvarea în maximum 120 de minute a unui test-grilă cu itemi elaborați de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. Cu acest prilej vor fi evaluate aptitudinile cognitive şi competențele manageriale ale candidaților, ambele cu o pondere de 50%. Ulterior, la nivelul comisiilor judeţene şi cu monitorizarea observatorilor desemnaţi de minister, candidaţii vor susţine alte două probe: analiza CV-ului (realizată în plenul comisiei de concurs, în prezența candidatului, prin acordarea de puncte potrivit criteriilor și punctajelor prevăzute de metodologie şi pe baza documentelor din dosarul de înscriere care dovedesc cele afirmate în CV), respectiv un interviu în fața comisiei de concurs, în care se apreciază scrisoarea de intenție, calitatea și susținerea de către candidați a ofertei manageriale și a unui plan operațional pentru un an, cu o durată de maximum 30 de minute, conform criteriilor și punctajelor din metodologie. Aceste două probe se vor desfăşura în perioada 17 octombrie – 17 noiembrie. Toate probele sunt obligatorii. Pentru fiecare probă de concurs punctajul maxim este de 50 de puncte, iar punctajul minim de promovare este de 35 de puncte. Potrivit metodologiei, sunt declaraţi “admişi” candidaţii care au realizat un punctaj de cel puţin 35 de puncte pentru fiecare probă şi din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs, un punctaj total de cel puţin 105 puncte. Este declarat “promovat” la concurs candidatul “admis” care a obţinut cel mai mare punctaj total. În cazul egalităţii de punctaj, este declarat “promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba scrisă. Dacă şi în această situaţie egalitatea se păstrează, pentru unităţile de învăţământ cu filiera tehnologică, este declarat “promovat” candidatul care este de specialitate: inginer, economist, medic etc., după caz, iar la filiera vocaţională, cel care are specialitatea corespunzătoare profilului predominant al unităţii de învăţământ, iar pentru celelalte unităţi de învăţământ este declarat “promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de interviu. Dacă şi în această situaţie egalitatea persistă, este declarat “promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de evaluare a Curriculumului Vitae.
Primele rezultate, pe 18 noiembrie
Primele rezultate ale concursului pentru ocuparea posturilor de director și director adjunct din învățământul preuniversitar vor fi afișate pe 18 noiembrie, iar contestaţiile se vor depune în perioada 21 – 23 noiembrie. Soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor finale sunt prevăzute pentru intervalul 24 noiembrie – 9 decembrie. Ultima etapă a concursului – validarea în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar a rezultatelor finale şi transmiterea acestora la minister – este programată în data de 16 decembrie. Reamintim că, la concurs s-au putut înscrie doar persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: au absolvit cu diplomă de licență/absolvire studii universitare, respectiv, în cazul concursului de ocupare a funcției de director în grădinițe sau de director adjunct din unități de învățământ, studii universitare pedagogice/de institutori ori au absolvit cu diplomă de licență/absolvire studii universitare; sunt membre ale corpului național de experți în management educațional, conform prevederilor art. 246 alin. (3) și art. 257 alin. (1) din Legea educației naționale nr.1/2011 cu modificările și completările ulterioare; sunt titulare în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată, au cel puțin gradul didactic II sau titlul științific de doctor în domeniul în care își desfășoară activitatea; dovedesc calități profesionale, manageriale și morale, reflectate prin calificativele “Foarte bine” primite în ultimii 4 ani școlari lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/ funcții de specialitate specifice Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, indiferent de perioada în care și-au desfășurat activitatea; nu au fost sancționate disciplinar în ultimii 4 ani școlari anteriori anului desfășurării concursului, lucrați efectiv la catedră, în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, indiferent de perioada în care și-au desfășurat activitatea; nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală; sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare; nu au avut statutul de “lucrător al Securității” sau “colaborator al Securității”. La nivelul județului Gorj au fost scoase la concurs 120 de posturi de director și 50 de director adjunct.
Roxana Lupu