Începe procesul executorului Gagiu

1545

Unul dintre cei mai cunoscuți executori judecătorești din județ, Nicolae Gagiu, va fi judecat, cel mai probabil la toamnă, în procesul în care DNA l-a trimis în judecată în toamna anului trecut. De atunci și până acum inculpatul a contestat modul în care procurorii anticorupție au efectuat ancheta împotriva sa. Curtea de Apel Craiova a respins însă motivele invocate de Gagiu și avocații săi și ieri a decis că procesul acestuia poate să înceapă. „Respinge excepţia de nelegalitate privind anularea ordinului nr. 1534 din 23 iulie 2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus delegarea domnului procuror Moşteanu Marian Eugen la Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 13 septembrie 2018. În baza art. 346 alin. 2 C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 299/P/2015 emis la data de 15 octombrie 2018 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova privind pe inculpatul Gagiu Nicolae, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Gagiu Nicolae”, a decis Curtea de Apel Craiova.
Gagiu este acuzat că ar fi prejudiciat Complexul Energetic Oltenia cu aproape șase milioane de lei, banii care trebuiau să ajungă la compania de stat fiind folosiți în interes personal de fostul executor judecătoresc. „În perioada 15 aprilie 2014 – mai 2018, inculpatul Gagiu Nicolae, în calitatea menționată mai sus, prin actele întocmite cu încălcarea prevederilor legale, în contextul desfășurării a șase proceduri de executare silită, a cauzat un prejudiciu debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia SA concomitent cu obținerea pentru sine a unui folos necuvenit în cuantum de 5.924.320 lei. Concret, deși prin deciziile instanțelor s-a dispus în mod definitiv întoarcerea la debitor a sumelor executate silit de către executorul judecătoresc, acesta a transferat și ulterior a retras din contul de consemnare, în interes personal, suma totală menționată mai sus. Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui teren ce aparține inculpatului Gagiu Nicolae, precum și asupra celorlalte bunuri (inclusiv sume de bani) prezente și viitoare”, a informat DNA în momentul înaintării rechizitoriului către Curtea de Apel Craiova.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here