Încă un primar nemulțumit de activitatea prefectului! ,,Pentru a se evidenția, Iacobescu își umflă mușchii la noi”!

3215

Primarul de Motru, Cosmin Morega, se alătură și el edilului Marcel Romanescu și omologului de la Dănești, Mădălin Paliță, în ce privește nemulțumirile vizavi de activitatea prefectului de Gorj, Petrică Marcel Iacobescu.

Morega susține, la fel ca și ceilalți edili, că prefectul, din lipsă de activitate, pentru a se face remarcat dar și pentru a satisface mofturile unor colegi de partid, trimite săptămânal zeci de adrese aberante către primării, certând edilii, consilierii locali sau funcționării UAT-urilor pe diverse spețe care nu ar trebui să îl privească.

Ultima adresă trimisă la Primăria Motru este de râsul-plânsul. Mai exact, prefectul dă primarului și secretarului un termen de 5 zile pentru a-i răspunde expres, pentru fiecare consilier în parte, motivul absențelor respectivilor de la ședințele de CL. Mai mult, prefectul, în fața răspunsului primăriei, cere, printr-o nouă adresa, și dovada „susținerilor dvs. expres”. Adică, prefectul vrea să fie informat în scris, cu dovezi, dacă respectivii aleși au absentat motivat de la ședințele de CL.

Acest lucru este, în opinia primarului, o șicană la care apelează anumiți consilieri care îl folosesc astfel pe prefectul liberal pentru a-și atinge scopurile.

Morega susține că aceste zeci de adrese aberante ale prefectul nu fac decât să blocheze activitatea primăriei, în loc ca Iacobescu să sprijine instituția și să o ajute.

,,Nu am văzut ca domnul prefect să-și umfle mușchii și când l-am informat despre SC UATAA, la finalul anului trecut, ba din contra părea deranjat că l-am informat despre problemele cu lipsa căldurii prin care trecea municipiul Motru. Chiar am sesizat că am pierdut timpul degeaba în încercarea de a-i explica că la Motru, totuși, mai există o societate care furnizează agent termic și apă caldă, fiind convins că dumnealui nu cunoaște această locație, ci doar a auzit de ea, dar, nici că îl interesează. Chiar am avut o discuție telefonică azi cu domnul prefect rugându-l să termine cu astfel de intimidări, să nu ne mai blocheze activitatea și să nu uite că primăriile au multe probleme de rezolvat pentru comunitate. De asemenea, i-am transmis că noi nu suntem subordonații săi din armată și să nu uite nici faptul că primarii sunt aleși de mii de oameni și nu sunt numiți de o persoană sau două pe criterii politice. Ar fi bine să își vadă de pensie liniștit acasă, chiar dansul declarând că a obosit și nu se poate descurca singur la câte adrese are de transmis primărilor din județ”, a declarat Cosmin Morega.

Reamintim că primarul municipiului, Marcel Romanescu, a afirmat public că va solicita înlocuirea din funcție a actualului prefect, coleg de partid cu el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here