IDP Gorj face deszăpezirea drumurilor judeţene în locul Coremi Inter

221

Rezilierea, la finalul săptămânii trecute, a contractului cu SC Coremi Inter Rovinari, firma care câştigase contractul pentru deszăpezirea drumurilor judeţene, pune la treabă firma Consiliului Judeţean Gorj. Astfel, până la organizarea unei noi licitaţii şi stabilirea unui nou câştigător al lucrării, deszăpezirea va fi realizată de Întreprinderea de Drumuri şi Poduri (IDP). De altfel, şeful CJ Gorj, Ion Călinoiu, a dat asigurări că IDP este deja pregătită pentru deszăpezirea drumurilor judeţene, unitatea fiind direct responsabilă cu întreţinerea reţelei de drumuri publice.

Anularea contractului cu Coremi Inter, firmă care nu a prezentat utilajele pentru deszăpezire la termenul fixat de CNADR a făcut ca IDP-ul să-şi intre în drepturi. De altfel, unitatea era deja aprovizionată pentru iarnă dar îşi va completa stocurile cu materialele necesare deszăpezirii. De asemenea, între CJ şi administraţiile locale există o colaborare în sensul în care angajaţii IDP nu pot interveni în timp util la un drum judeţean, acesta va fi preluat de către primăria pe raza căreia se află, urmând ca şi porţiuni de drumuri comunale să fie deszăpezite de către angajaţii IDP. Aprovizionarea cu nisip s-a realizat în proporţie de 100%, adică 8.000 de metri cubi, iar cu sare în procent de 8%, adică 120 de tone dintr-un necesar de 2.000 de tone.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here