Hoţi de capace de maşini, prinşi în flagrant

510

Trei tineri din Târgu-Jiu au fost prinşi în flagrant în timp ce sustrăgeau capace de roţi de autoturisme. În prezent, cei trei tineri sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Cei trei tineri au fost prinşi în flagrant la furat în cursul nopţii de luni spre marţi, într-o parcare din municipiu. „În timp ce efectuau serviciul de patrulare pe strada Garofiţei, din Târgu-Jiu, poliţiştii Biroului de Ordine Publică, au identificat în flagrant pe V.R.D., de 19 ani, V.P.D., de 24 ani şi B.G., de 18 ani, toţi din Târgu-Jiu, în timp ce sustrăgeau capace ornamentale de la autoturismele aflate în parcare. Suspecţii se deplasau cu un autoturism, în interiorul căruia, cu ocazia controlului efectuat au fost identificate 12 capace ornamentale despre care aceştia au declarat că le-au sustras de la trei autoturisme”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii au constituit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Cercetările continuă în vederea identificării părţilor vătămate şi stabilirii întregii activităţi infracţionale.

Alţi doi hoţi, prinşi în aceeaşi noapte
Cei trei tineri târgujieni nu sunt singurii hoţi prinşi de poliţişti în cursul nopţii de luni spre marţi pe strada Garofiţei din municipiu. „Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe str. Garofiţei din Târgu-Jiu, au depistat pe numiţii B.D.E., de 20 ani, din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi şi T.I., de 21 ani, din comuna Stăneşti. Urmare a verificărilor efectuate poliţiştii au constatat faptul că cei doi tineri aveau asupra lor mai multe produse alimentare, despre care aceştia au declarat că au fost sustrase dintr-un autoturism”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Şi în acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările continuând în vederea identificării părţilor vătămate şi stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor doi suspecţi.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here