
„Este un lucru pe care Arabia Saudită trebuie să îl reţină bine”, subliniază Karzai, evocând implicit rolul de intermediar pe care saudiţii îl au în relaţia cu talibanii.
Karzai a precizat că este pregătit să le acorde garanţii talibanilor care doresc să negocieze cu regimul de la Kabul.
Comisia Electorală Independentă (IEC) a anunţat că Hamid Karzai se menţine pe primul loc în scrutinul prezidenţial, cu 48,6 la sută din voturi, după numărarea a 74,2 la sută din buletinele de vot. Rezultatele definitive vor fi anunţate la 17 septembrie.
Întrebat în legătură cu posibilitatea oferirii unei funcţii rivalului său Abdullah Abdullah, Karzai a dat un răspuns evaziv: „Dacă voi fi învingător, le voi propune tuturor afganilor competenţi care doresc să lucreze cu mine pentru binele ţării un loc în Guvernul meu”.
Karzai a criticat dur raidul aerian NATO de la Kunduz : „Ce eroare! Peste 90 de morţi pentru un simplu camion blocat într-un râu! De ce nu au trimis trupe terestre pentru recuperarea cisternei?”
Daniela Scafeş