Haine de “firmă”, confiscate de polițiști

719

Un bărbat în vârstă de 42 de ani este cercetat de polițiști, după ce a fost prins cu articole vestimentare contrafăcute la vânzare. Acesta își comercializa produsele într-un târg săptămânal din municipiul Târgu-Jiu. Bunurile, în valoare de peste 12.000 de lei, au fost confiscate. “Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au depistat în flagrant delict, un gorjean de 42 de ani, care oferea spre vânzare, în incinta unui târg săptămânal, din localitate, 170 de articole de îmbrăcăminte, de diferite mărci, pentru care nu deținea documente de autenticitate sau de proveniență, fiind ridicate în vederea confiscării. În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal pentru punerea în circulaţie a unui produs, purtând o marcă identică sau similară cu cea înregistrată și fără a deţine certificat de autenticitate sau documente de provenienţă, conform Legii 84/1998 republicată, privind mărcile și indicațiile geografice”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Polițiștii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.000 de lei, conform Legii 12/1990 republicată, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here