Grefierii din Gorj ies în stradă!

2900

Sindicaliştii grefieri organizează, joi, manifestaţii în faţa Ministerului Afacerilor Interne şi a 22 de prefecturi, în semn de protest faţă de intenţia Guvernului de a îngheţa în 2021 salariile angajaţilor din sistemul public, potrivit unui comunicat remis de patru sindicate ale grefierilor. Protest vor organiza și grefierii din Gorj în fața Prefecturii din Târgu Jiu.

Acţiunile de protest sunt sprijinite de 6.000 de membri ai sindicatelor grefierilor – grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri documentarişti, grefieri statisticieni şi specialişti IT, potrivit comunicatului.

Manifestaţiile sunt organizate de membri de sindicat din cadrul Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL, Sindicatului SinJust Bihor, Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Justiţie „Grefierul” Alba, Sindicatului Dreptatea Bacău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here