Graure a trimis acasă suspecţii din dosarul “Fier vechi”

497

graure octavianDirectorul Complexului Energetic(CE) Turceni, Octavian Graure, i-a suspendat din funcţii pe patru dintre salariaţii unităţii energetice, pe perioada în care procesul privind marele furt de fier vechi se află pe rolul instanţelor de judecată.

Începând de luni, nu au mai revenit la serviciu, salariata de la cântar Georgeta Cârcotă, gestionara Gheorghiţa Trăznea, şeful de Departament Constantin Ciorei şi Sorin Dinu, şeful de la Pază, prin Complex discutându-se chiar că cei 4 ar fi fost concediaţi.

În ce priveşte dosarul “Fier vechi”, trei persoane au fost condamnate cu suspendare în cauză, procesul judecându-se însă în recurs la Curtea de Apel Craiova. Se discută însă foarte mult că adevăraţii infractori sunt însă în libertate, cei care au fost condamnaţi prea uşor fiind doar “peştii” cei mici.

A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here