Moto: „Dumnezeu mă va ierta. E meseria lui.” Henrich HEINENici măcar unul dintre noi, pământenii, nu suntem sfinţi. Ci oameni, iar ca oameni suntem supuşi greşelii. Fiecare dorim să fim cât mai buni, gândind pozitiv şi ajutând, pe cât putem, semenii noştri.
Vremea moaşei comunale, ce ajuta gravida să aducă fătul pe lume, a trecut cam demultişor. Timpurile moderne au inventat, ca extrem de necesar pentru mai sănătoasa perpetuare a speciei umane, doctorul mamoş. I s-a zis, mai târziu, medic ginecolog. Chiar şi secţiile spitalelor specializate după specializarea medicală au devenit, după rezidenţiat, ca şi denumirile din policlinici, de obstetrică şi ginecologie, de pediatrie sau, ca ultimă noutate, de neonatologie. Iar spitalele nu mai au doar simple secţii în care făpturile minunate, hărăzite de Dumnezeu să dăruiască viaţă, sunt asistate şi nasc în maternităţi.
Orice oraş mare, fie el municipiu, precum urbea de pe Jii, sau chiar orăşele mai mici au, acolo şi ele, câte-o maternitate. Târgu-Jiul se mândreşte cu una ce a mai avut, uneori, nu doar din pricina unor erori umane, dar mai ales a slabelor dotări spitaliceşti, fie ele materiale ori financiare, şi fapte reprobabile. Din acelea care nu-i fac cinste unei maternităţi din mileniul trei.
Există toate şansele ca renumele maternităţii târgujiene, cam pătat, să fie dat uitării. Exemplarul gest de omenie al doctorilor, asistentelor şi surorilor medicale de la MATERNITATEA Târgu-Jiu, pe care „Gorjeanul” de astăzi îl prezintă cu lux de amănunte, să facă uitate necazurile din ultima vreme.
Dacă aş fi poet şi nu un umil gazetar, i-aş închina distinsei Doamne Doctor Luminiţa de Târgu-Jiu un poem. Sau măcar o odă. Domnia Sa preferă, conform denumirii oficiale, să i se spună simplu: Medic primar pediatru.
La cât de superb este gestul Doamnei Doctor Luminiţa, recunosc, poemul sau oda ar fi cam prea sărace. Motiv pentru care închin, fie-mi permis, acest articol de ziar cotidian, deci efemeridă, faptei de aleasă omenie a întregului colectiv de veghetori la naşterea şi sănătatea naţiei.
Fiinţele omeneşti sunt firave. Nu numai la naştere. Ce vină ar putea avea micuţul bebe că mama îi este bolnavă şi, ca de obicei, tatăl e departe. În cazul de faţă, chiar niţel un nesimţit. Noroc cu oamenii în halate albe de la maternitatea Târgu-Jiu ce nu au stat pe gânduri. Ei sunt chiar părinţii minunaţi de care copilaşul avea atâta nevoie.
Ion Predoşanu
