Gorjeni anchetaţi pentru furt

210

Doi gorjeni au intrat în vizorul oamenilor legii, unul după ce a furat mai multe produse dintr-un magazin, iar celălalt după ce a tăiat şi sustras material lemnos dintr-o pădure din Polovragi.

În cursul zilei de 10 noiembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi de un bărbat, de 48 de ani, administrator al unei societăţi comerciale din localitate, despre faptul că a depistat o persoană care ar fi sustras bunuri din incinta magazinului societăţii. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat, de 40 de ani, din oraşul Rovinari, ar fi sustras mai multe bunuri de pe un raft al magazinului.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. În cursul aceleiaşi zile, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Polovragi au depistat un tânăr, de 29 de ani, din localitate, care ar fi tăiat ilegal şi sustras material lemnos dintr-o pădure situată pe raza localităţii. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here