GLOGOVA – vatră de istorie, de dăinuire și credință!

1159

Am parcurs cu interes legitim această minunată monografie a Comunei Glogova, realizată de către profesorul de limba română, Ilie Paraschiv, pentru a constata efortul autorului de a da la iveală “o valoroasă și bine documentată monografie alcătuită în buna tradiție a Școlii monografice românești din perioada interbelică”, așa cum bine subliniază d-l prof. dr. Mite Măneanu, semnatarul unui «Cuvânt înainte» inspirat și plin de elocință.
Prin «Argumentul» său emoțional și plin de sensibilitate, autorul ne convinge că dintotdeauna i-a stăruit în minte și în suflet dorința neostoită de “a realiza această lucrare monografică, pentru a prezenta o vatră veche istorică, economic-socială și culturală de pe încântătoarea Vale a Motrului, cunoscută din strămoși cu numele de Glogova”, nume emblematic și de nobilă viță boierească, etimon cu adânci rădăcini în istorie și aflat la loc de cinste pe altarul neamului românesc.

“O valoroasă și bine documentată monografie alcătuită în buna tradiție a Școlii monografice românești”
Așa cum spunea atât de pilduitor marele sociolog român, Dimitrie Gusti: “Fiecare intelectual al satului trebuie să fie pătruns de adevărul că salvarea satelor, a regiunii şi a ţării se află în bună parte în mâinile lui. Pentru că numai prin acţiunea tuturor persoanelor care joacă un rol în viaţa publică, prin sinceritatea informaţiilor culese direct la teren, se va putea preciza care sunt relele ce trebuiesc înlăturate, nevoile ce trebuiesc mulţumite şi năzuinţele ce trebuiesc susţinute, ca să se poată înfăptui opera de treptată ridicare a neamului românesc spre mai bine, spre idealul social şi naţional”! Ca un atent cercetător meticulos, plin de rigoare și chiar minunțios în studierea documentelor aflate la îndemână sau descoperite în arhivă, aplecat cu pasiune spre deslușirea tainelor acestor locuri mirifice, autorul Monografie Comunei Glogova, am putea spune că s-a transfigurat pe sine în paginile cărții și a evocat evenimente care s-au succedat în decursul vremii, tocmai pentru a sublinia că evoluția demografică în satele Glogovei, ca și întreaga dezvoltare economico-socială a localității demonstrează viețuirea îndelungată a oamenilor de pe aceste meleaguri, talentul și remarcabila lor tenacitate de a păstra cu sfințenie anumite ocupații tradiționale și a le da un fel de aură a obiceiului care se moștenește și se îmbogățește în formă și conținut.

O «hartă socială» a realităţilor din viața comunei Glogova
În paginile cărții se distinge concentrarea cu preponderenţă pe aspectele edificatoare ale dăinuirii oamenilor, fiind invocată în special tradiţia românească în acest domeniu, dar şi faptul că populaţia rurală suferă transformări sub influența factorilor modernității, în vederea conturării unei hărţi sociale cât mai precise a realităţilor existente în viața comunei Glogova! Iar dacă în imensa varietate cosmică a existenţei există un scop sau o finalitate sub puterea căreia particularităţile individuale se întregesc şi se armonizează într-un tot superior, înseamnă că fiecare făptură îndeplineşte o funcţiune precisă, prin care participă la existenţa şi viaţa comună, ca parte a unui întreg superior.
Autorul cărții acesteia ne convinge că dezvoltarea învățământului și a vieții culturale din satele comunei atestă faptul că lumea școlii și slujitorii acesteia au avut o viață de apostolat, că monumentele istorice și religioase demonstrează că tot ceea ce îl deosebeşte pe om de toate celelalte făpturi este capacitatea lui de a transforma viaţa în misiune a credinței mântuitoare, că mulţumită înzestrării omului cu inteligenţă, cu voinţă, cu puterea de a gândi, pe care celelalte creaturi nu le au, putem afirma, fără teama de a greși, că în timp ce alte făpturi au funcţiuni instinctive, singur omul îşi poate realiza viaţa ca misiune înaltă și mântuitoare!

D-l profesor, Ilie Paraschiv, ne convinge că viaţa nu ne aparţine nouă
Scoțând în evidență albumul atât de bogat al credințelor, datinilor și obiceiurilor satelor Comunei Glogova, d-l profesor Ilie Paraschiv ne convinge încă o dată, dacă mai era nevoie, că viaţa nu ne aparţine nouă, ci noi aparţinem vieţii comune, fie că această viaţă comună se numeşte Glogova, Gorjul sau naţiunea română, fie că se numeşte continent european sau lumea în genere. Suntem parte dintr-un întreg care se impune a vieţui în comuniune unii cu alții, şi nimănui nu-i este îngăduit a-şi face parte, după nechibzuinţa gândirii sale, să considere că ar fi deasupra fundamentelor “satului global”, în virtutea unui apriorism nedefinit! Desigur, anumite realități sociale din mediul rural studiat l-au determinat pe autor să adopte o poziţie obiectivă faţă de aspectele îndoielnice ale vieţii materiale, ocupaţionale şi fizice ale actorilor sociali, astfel încât monografia de față să dobândească pe alocuri și accente de critică socială, de observații dojenitoare la adresa celor care dovedesc nepăsare și dezinteres față de bogația satului românesc.

“Prinosul de recunoștință” celor care l-au sprijinit în eforturile sale
Dar, profesorul Ilie Paraschiv este un om deosebit de modest și plin de demnitate, un condeier înzestrat și un pasionat al cercetării documentelor, parcă întrunind acele exigențe pe care le avea în vedere cu ani în urmă academicianul Henri H. Stahl, cel care accentua faptul că întotdeauna: “Dacă plecăm de la gândul că o cultură a poporului nu se poate crea de la centru, aceeaşi pentru toată lumea, şi răspândi apoi pe tot cuprinsul ţării cu ajutorul cărţii, a şcoalei şi a agenţilor culturali, ci dimpotrivă, nu se poate naşte decât numai la sat, ca o înflorire dela sine şi ca un spor de omenie şi de priveghere a nevoilor lui sufleteşti, trupeşti şi economice, atunci ne putem da seama şi de rostul pe care îl au aceia cari, trăind în satul lor, prin pilda pe care o pot da în viaţa de toate zilele, sunt deschizători de cale şi pentru alţii”! Iată că și de această dată, recunoscător și îndatoritor celor care l-au ajutat să desăvârșească această minunată lucrare, acordându-le “prinosul de recunoștință” celor care l-au sprijinit în eforturile sale, apreciem că profesorul Ilie Paraschiv merită pe deplin respectul și prețuirea noastră, de aceea, trebuie să-l felicităm pentru faptul că a realizat o lucrare în spiritul teoriei sociologice gustiene, prin frumusețea unui stil de autentic filolog, dar și prin dovada certă de a fi pentru noi un condeier pasionat și plin de har!
G. Vasile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.