Forța Dreptei are deja candidat pentru alegerile locale parțiale din Logrești

3321

Organizația Forța Dreptei Logrești a fost lansată la finalul săptămânii trecute. Deja, formațiunea politică și-a anunțat cu această ocazie candidatul la alegerile locale, adică pe Popescu Aurelian Cătălin. Lansarea s-a realizat în prezența senatorului Ion Iordache, președintele organizației județene.

,,Le-am vorbit tuturor celor prezenți despre responsabilitatea pe care o avem fiecare față de comunitatea din care facem parte.
Este important să ne implicăm într-un număr cât mai mare dacă ne dorim cu adevărat o schimbare. Am început lansarea organizațiilor locale cu cea de la Logrești pentru că aici vom avea alegeri parțiale și ne-am propus să câștigăm funcția de primar cu Popescu Aurelian Cătălin, un tânăr bine pregătit, cu experiență în administrație, care poate îmbunătăți fundamental soarta comunei.
El ne-a prezentat viziunea de dezvoltare a comunei, pe care intenționează să o implementeze încă din prima zi de mandat pentru că Logrești a stagnat destul”, a anunțat senatorul de Gorj.
În cadrul evenimentului de lansare au fost prezenți și specialiștii Caravanei pentru Gorj care au informat oamenii prezenți despre posibilitățile de accesare a fondurilor europene.
Copiii au avut și ei parte de surprize cu muzică, baloane, desen, pictură pe față și personaje Disney.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.