Fiul lui Morega, trimis acasă de „capsomanul” Borza

361

Fiul fostului deputat de Gorj, Dan Ilie Morega, se află şi el pe lista de disponibilizaţi ai lui Remus Borza, administratorul special al Hidroelectrica. Dragoş Morega se află în preaviz, alături de alţi 36 de angajaţi. Acesta îl va da în judecată pe Borza. “O să câştige, din punctul meu de vedere în justiţie, pentru că nu se poate lua criterii arbitrare după capul unui capsoman, croit numai pe profit din disponibilizări de personal”, a declarat Dan Morega, care susţine că directorii de la nivel central ai Hidroelectrica au rămas perplecşi când au văzut lista în cauză.

“Acest individ Borza nu urmăreşte decât să maximizeze profit. Este şi o palmă dată CEO(..). El a dat în băieţii deştepţi în timp ce a apărut alţi băieţi deştepţi. A schimbat nişte hoţi cu alţi hoţi”, a completat fostul parlamentar, considerând că Borza este un hapsân şi un satrap, care nu se consultă cu staff-ul tehnic al Hidroelectrica, societate aflată în insolvenţă.

Disponibilizări după ureche
“Fiul meu Dragoş, fiind apreciat şi având calificative numai de foarte bine şi excepţional, a discutat cu şeful său direct de la Bucureşti şi urma să aibă o întâlnire şi să discute despre problemele Hidroelectrica în viitor privind dezvoltarea şi investiţiile sale necesare după care urma să aibă loc o altă întâlnire cu toţi managerii pe proiecte la nivel naţional. Dar iată că de fapt şi directorul, managerul de proiecte de la Bucureşti, a fost înlocuit odată cu Dragoş. Dar Borza nu a ţinut cont de niciun criteriu, nici de cel privind pregătirea profesională, nici de cel al familiei, Dragoş fiind singur angajat din familie la Hidroelectrica”, a completat Morega.
Alţi 36 de angajaţi Hidroelectrica Târgu-Jiu au fost disponibilizaţi printr-o manieră similară şi în luna februarie a acestui an.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here