Femeie din Târgu-Jiu, cercetată pentru șase furturi din locuințe

1175

O tânără de 28 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, este cercetată de polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale, pentru furt calificat. Aceasta este acuzată că, în perioada 3-6 august, ar fi sustras mai multe bunuri din locuința unei femei de 34 de ani, din municipiu, prejudiciul de 35.000 de lei fiind recuperat în totalitate. Femeia ar mai fi comis încă cinci furturi.,,De asemenea, din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în perioada iunie-iulie, femeia ar fi sustras mai multe bunuri din locuințele a două femei de 36 și 38 de ani, din municipiul Târgu-Jiu. Totodată, din cercetări s-a mai stabilit că, în nopțile de 21/22 aprilie 2019, 30/31 mai 2019 și 10/11 noiembrie 2019, femeia ar fi sustras mai multe bunuri din locuințele a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 40 și 60 de ani, din Târgu-Jiu. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu“, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Suspecta este cercetată în libertate.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here