FBI critică Scoţia pentru eliberarea unui deţinut condamnat pentru un atentat

407
Continuă controversele iscate după eliberarea libianului condamnat pentru atentatul de la Lockerbie, din 1988. FBI a condamnat ferm decizia Scoţiei de a-l pune în libertate pe Abdelbaset al-Megrahi, la doar opt ani după ce fusese condamnat la închisoare pe viaţă. „Decizia dumneavoastră este inexplicabilă şi face nedreptate justiţiei”, acuză Robert Mueller, directorul FBI, într-o scrisoare adresată ministrului scoţian al Justiţiei.

Autorităţile scoţiene au răspuns prompt la aceste reproşuri, spunând că eliberarea din motive medicale face parte din sistemul judiciar scoţian, care este diferit de cel al Statelor Unite.

Libianul Al-Megrahi a fost eliberat şi lăsat să se întoarcă în ţara natală pentru că suferă de cancer la prostată în fază terminală. Bărbatul a fost condamnat în 2001 pentru că ar fi amplasat o bombă la bordul unui avion de linie, care pe 21 decembrie 1988 a explodat deasupra localităţii scoţiene Lockerbie. 270 de oameni, în majoritate americani, au fost ucişi în atentat.
Sorin Milcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here