Făţărnicie Boc(c)ie, dar portocalie sau (ne)liniştea dinaintea furtunii

380

foto predo 2Puterea portocalie, n-am nici măcar o îndoială, trage de timp. Sesiunea extraordinară a Parlamentului i-a picat aproape ca o mănuşă. Cuplul din fruntea Guvernului PreşBăsescu-Boc mimează, pe mai departe un pretins, dialog. De care nici toţi parlamentarii portocalii nu-s convinşi că ar exista.

În felul acesta, liderii USL au căzut în plasa întinsă tot de ei. Ieri, plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a ascultat placa hodorogită a aghiotantului Preşedintelui-Jucător, încă prim ministrul Emil Boc. Care îşi asumă, ca orice demagog, greşelile sale şi ale Guvernului. Mai mult, are tupeul să pretindă că protestele sunt un vot de blam la adresa tuturor politicienilor. Păi şi dacă ar fi aşa, cum se face că la un moment dat în 62 de localităţi din România (chiar şi în Gorj), plus alte oraşe mari din Europa ori la consulate şi chiar în Canada la Montreal, sloganul de bază suna şi se aude tot mai puternic a fi „Jos Băsescu!”. Abia apoi se scandează „Jos Guvernul” şi „Alegeri anticipate”. Dar necomasate. Pe ce lume-o trăi Boc(c)iul din Palatul Victoria vă rog să-mi ziceţi dumneavoastră, stimaţi cititori. Conu’ Emil, să mă ierte Dumnezeu, poate fi scuzat doar dacă ne gândim că, recent, şi-a pierdut tatăl şi i s-au întunecat minţile de tot. Şi de aia minte! Ori este un prefăcut, un făţarnic şi demagog perfect. Ceea ce nu-i exclus. Dar cestiunea ar fi din altă piesă, una de-a Conului Iancu Caragiale. Să-i zicem „O noapte furtunoasă” sau cam aşa ceva. Strada a cerut capetele celor doi B. Am văzut şi auzit bine. Şi, când acolo, fu revocat/demis nediplomatic Amantul Diplomaţiei româneşti, Teodor Baconschi. Prin SMS! Direct de către primul ministru. Şi nu pentru gafele din ultimii doi ani de searbădă politică externă, aşa cum îi dicta Dictatorul. Primul răspunzător de relaţiile externe proaste ale României. Demiterea e apreciată drept „mişcare de imagine fără impact”(apud Theodor Meleşcanu, diplomat adevărat) sau „un exerciţiu de imagine”, un fel de detergent pentru PDL( zice Eugen Nicolaescu, iar acel detergent e prost folosit, n.m.). Nici lui Victor Ponta nu-i miroase mai bine şi se teme ca osciorul de ros să nu fie aruncat spre “trădători”. După propunerea senatorului Mircea Geoană ca astăzi să iasă din vizuină preşedintele Traian Băsescu şi să lămurească poziţia sa privind grava situaţie în care se află ţara, precizând şi cum vede ieşirea din actuala furtună ce-a cuprins ţara cel se autoalintă Zeus, USL a avut o reacţie nu prea cuşeră. La ce i-o folosi absenţa din Parlament exact la Şedinţa solemnă, când se va aniversa şi Mica Unire, cea dintre Moldova şi Ţara Românească, nu-mi dau prea bine seama. Nici măcar tangajul USL cu demisiile parlamentarilor săi ori cu greva parlamentară nu mi se par de bun augur. Mult mai dură ar fi lupta Opoziţiei cu Puterea, în Parlament, la locul unde Guvernul trebuie să fie lovit din toate poziţiile. Absenţa USL din Parlament nu va da bine nici măcar în faţa opiniei publice şi a protestatarilor. Până şi Marian Vanghelie a realizat că demisiile parlamentarilor USL n-ar conduce la anticipate. Cât despre Adrian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, nu ne surprinde că ştie mult mai bine Constituţia şi legile ţării decât un fost procuror. Singurele cereri sigure ale copreşedinţilor USL rămân demisia preşedintelui Traian Băsescu, demisia lui Emil Boc şi alegerile parlamentare anticipate. Ceea ce, să recunoaştem, n-ar fi puţin lucru. Numai că pentru acestea toate se impune o luptă acerbă şi parlamentară dar şi de stradă.

Ion Predoşanu

P.S. Îl asigur pe domnul Brânzan Gh. Gheorghe, din satul Seuca, comuna Peştişani că exagerează. N-a pretins nimeni că a furat ceva din Şcoala primară al cărui proprietar susţine că a devenit. În ţara asta s-au văzut gogomănii şi mai mari. La Gorj, doar Şcoala primară din Seuca a fost revendicată. Iar la Ipoteşti, inclusiv lacul ce a aparţinut căminarului Gheorghe Eminovici, tatăl Poetului Naţional Mihai Eminescu a fost înstrăinat. Oricum, unul din procesele cu Primăria Peştişani l-a pierdut şi, probabil, este la recurs. Aştept o întâlnire cu domnia sa şi-l asigur de buna mea credinţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here