Expoziție de grafică la Galeriile Municipale de Artă

383

În următoarele două săptămâni, cei care vor trece pragul Galeriilor Municipale de Artă din Târgu-Jiu vor putea admira o expoziție de grafică aparținând artistei Cristina Cioplea.

Expoziția, ce a fost vernisată joi, 9 iunie, reunește 50 de lucrări realizate de artistă în ultimii trei ani. ”În această expoziție pot fi văzute câteva serii de lucrări în diverse tehnici grafice, de la acuarelă până la gravură, cerneală.

3Sunt compoziții, sunt peisaje. Sunt 50 de lucrări, din 2014, 2015 și 2016. Cele mai multe sunt realizate anul acesta, dar am simțit nevoia să aduc și lucrări din anii trecuți, lucrări care nu au mai fost expuse. Tot ce este în această expoziție este expus pentru prima dată, exceptând  o lucrare mică, care a figurat în expoziția”EGOgrafie miniaturală”. (…) Această expoziție este un fel de memento mori. Aștept ca oamenii să regăsească pe ei în această expoziție, să-și găsească echilibrul fără de care nu pot să vadă lucrurile așa cum trebuiesc văzute. Totul ține de percepție și de aplecarea omului, de aplecarea privitorului spre înțelegere sau neînțelegere”, a declarat Cristina Cioplea.

4Cei care vor dori, vor putea să și achiziționeze una sau mai multe dintre lucrările expuse, asta deoarece expoziția este cu vânzare, prețurile lucrărilor variind între 100 și 700 de lei. Cristina Cioplea s-a născut la Târgu-Jiu în 1984. Este absolventă a Universității de Vest Timișoara, Facultatea de Artă și Design, specializarea Pedagogia artelor, 2003-2007, clasa profesorului Ioan Augustin Pop.

5Masterandă a aceleiași facultăți, specializarea grafică (materie și concept), 2007-2009, clasa Suzanei Fântânariu. Începând din 2007, este profesor de arte plastice la Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu. A participat la mai multe expoziții de grup din Târgu-Jiu, Timișoara, Vâlcea, Deva, Petroșani, precum și în tabere de creație naționale și internaționale.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here