Europarlamentarul liberal Marinescu a consultat gorjenii pe marginea bugetului UE pentru 2021-2027

162

Câteva zeci de persoane au participat, vineri după-amiază, la Muzeul Județean ”Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu, la o consultare pe marginea bugetului UE pentru anii viitori. Evenimentul la care au participat primarii liberali, consilieri, dar și deputatul Dan Vîlceanu a fost moderat chiar de europarlamentarul PNL Marian-Jean Marinescu. Acesta a discutat cu participanții, printre altele, despre fonduri europene, politică agricolă și zone dezavantajate.

Europarlamentarul a spus audienței că este necesară o astfel de consultare privind Bugetul Uniunii Europene, 2021-2027, și că întâlnirea de la Târgu-Jiu nu este una “de imagine”. De altfel, evenimentul și-a propus să aducă în fața părților interesate din sectorul public și privat informații cu privire la bugetul Uniunii Europene, dedicat politicilor europene: politica agricolă comună, dezvoltare regională și coeziune, transport, investiții, cercetare și inovare. Consultarea s-a adresat cu predilecţie administrațiilor regionale și locale, companiilor publice și private, IMM-urilor, asociațiilor și patronatelor, centrelor universitare și celor de cercetare-inovare. Obiectivul principal al consultării a constat în valorificarea opiniilor exprimate cu această ocazie, în momentul începerii negocierilor cu privire la bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here