Elevii de 10, premiați la sediul ISJ Gorj

652

Elevii din Gorj, care au obținut media 10 la Evaluarea Națională din acest an, au primit, ieri, stimulente financiare de câte 1.000 de lei. Evenimentul a avut loc la sediul Inspectoratului Școlar Județean Gorj. ”Punem în aplicare ordinul emis de ministrul Educației Naționale, domnul profesor universitar Valentin Popa, prin care Ministerul Educației Naționale, Guvernul României, premiază copiii care au obținut nota 10 la examenul național de Evaluare Națională. Spre satisfacția noastră și spre bucuria părinților din această sală, avem și în Gorj patru copii care au obținut nota 10 la Evaluarea Națională. Pe mine mă bucură foarte mult că și Gorjul se înscrie printre județele care au copii de nota 10, mai ales că noi, în Gorj, am organizat în condiții aproape perfecte examenul de Evaluare Națională, pentru că din 87 de centre de examen, cât am avut în anii anteriori, în acest am avut 18 centre de examen. Deci, practic, în fiecare centru de examen au fost cel puțin trei școli arondate.

Deci pe mine mă bucură foarte mult cele patru note de 10 primite de elevii din Gorj și vreau să duc la îndeplinire ordinul domnului ministru al Educației Naționale, să le înmânez copiilor banii cuveniți conform acestui ordin, să-i felicit din tot sufletul pentru munca pe care au depus-o. Din tot sufletul le spun să aleagă să-și facă școala în România și m-ar bucura ca peste patru ani de zile să fie premiați de cei care vor fi atunci în conducerea învățământului românesc, să termine liceul cu aceeași notă. Sunteți niște tineri excepționali, meritați toată atenția noastră și sunt convins că până la urmă veți avea cele mai bune condiții de studii, cel puțin, în România”, a declarat Ion Ișfan, inspectorul școlar general al ISJ Gorj. Cei patru absolvenți de clasa a VIII-a care au obținut media 10 la Evaluarea Națională, în județul Gorj, sunt Ana Maria Bîzgă, de la Colegiul Național “Spiru Haret”, Denis Covei, de la Școala Gimnazială “Alexandru Ștefulescu”, Ștefania Drăghici, de la Școala Gimnazială “Gheorghe Tătărăscu” și Monica Trocan, de la Școala Gimnazială “Constantin Săvoiu”.
În acest an, în Gorj nu au fost înregistrate medii de 10 la Bacalaureat, situații în care Guvernul a aprobat acordarea de stimulente financiare de câte 3.000 de lei pentru fiecare notă maximă.
La nivel național, 345 de absolvenţi de clasa a VIII-a şi 139 de absolvenţi de clasa a XII-a vor beneficia de aceste stimulente financiare.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.