-V.G. Domnule ministru ANDREI MARGA, după marea Sărbătoare creştină «Adormirea Maicii Domnului», vă propun să discutăm, astăzi, în strânsă legătură cu vocaţia divină a Maicii Luminii, despre ceea ce ne rămăsese data trecută ca o problemă deschisă a relaţiei dintre critica religiei, care vine din partea unor laici presupus iluminişti şi critica bisericii, care vine din partea celor care nu acceptă locul şi rolul bisericii într-o societate secularizată, marcată de provocările factorului politic!
– A.M. Domnule profesor Vasile Gogonea, bisericile își asumă în zilele noastre, mai clar, împrejurarea că, în consecința istoriei, Dumnezeu nu este în conștiința fiecărui om. Faptul este luat ca fapt apolitic! Dar, nu altcineva decât Joseph Ratzinger-Benedict al XVI-lea a și spus-o cu claritate: problema nu este, la urma urmelor, dacă tu crezi sau nu în existența lui Dumnezeu, deoarece chestiunea rămâne esențială, dar, te privește! Numai că este demn să fii responsabil, ca și cum Dumnezeu există. Aceasta ține chiar de umanitatea din tine.Vedem că unde nu este conștiința existenței lui Dumnezeu, responsabilitatea scade!
-V.G. Această conştiinţă a existenţei lui Dumnezeu impune şi rolul bisericii?
– A.M. Evident, fiindcă bisericile sunt astăzi prezente mai amplu în societate, cu oferta liturgică și cu programe sociale, dar pătrund prea puțin în viața intelectuală. Terenul s-a cedat, încât s-a lățit prejudecata «religia este insesizabilă, ca și ceața», pe care Mussolini o etala, în 1935, în fața lui Hans Frank, sau aberația că «religia generează angoasă»!
– V.G. E o situaţie istorică nouă pe care o aduce această «inteligenţă artificială», ca o soluţie la starea de criză profundă?
– A.M. După părerea mea, antidotul este întărirea prezenței teologilor cu elaborări în spațiul viziunilor. Cred că ne aflăm într-o situație istorică nouă: nu există soluție la crizele societăților de astăzi, fără conlucrarea știință-filosofie-teologie.
– V.G. Care se arată a fi o conlucrare ce nu se conturează pregnant!
– A.M. Astăzi, domină încă viziuni parohiale, putem spune monodomeniale. Îmi vine în minte opinia originată la Main de Biran, a suficienței experienței conștiinței cu ea însăși, încât, pentru a călăuzi viața oamenilor, nu ar mai fi nevoie de altceva! Mă gândesc la opinia deja clasică a lui Rudolf Carnap, după care au sens problemele rezolvabile în termenii experienței factuale, încât știința contează, filosofia și religia căzând în sfera problemelor fără sens.
– V.G. Dar, sfera problemelor fără sens apare tot mai pregnantă în politica actuală, în care nu este invocat Dumnezeu!
– A.M. Aici, am în vedere opinia exprimată de Martin Heidegger, după care «numai un Dumnezeu ne mai poate salva», dar, ar trebui căutată o alternativă la Dumnezeul tradiției iudeo-creștine, filosofia fiind cea care dirijează formele spiritului!
– V.G. Politica fără Dumnezeu ocultează dimensiunea teologică a spiritului?
– A.M. Asemenea viziuni monodomeniale, nu fac față istoriei! Nu ne putem sustrage fără pierderi dinamicii năvalnice a științei, dar însăși știința modernă a fost posibilă abia în cadrul dat de premise religioase, prin universul guvernat de legile lui Dumnezeu!
– V.G. Domnule ministru, putem vorbi despre o viziune critică a filosofiei în teologie?
– A.M. Reflecția critică a filosofiei a însoțit, cum știm, istoria lumii civilizate. Nu filosofii au făcut istoria, dar argumentele lor au contat, fie și după derularea unor evenimente, și s-a învățat din ele! Dar, această reflecție s-a alimentat multă vreme din surse religioase cu privire la locului omului în lume.
– V.G. Vedeţi o relaţie între dogma religioasă şi reflecţia filosofică asupra politicului?
– A.M. Ştim că la rândul ei, religia s-a resimțit benefic de pe urma succeselor științei și filosofiei. În definitiv, teologiile au ținut cont de ceea ce era deschizător de orizont și au dat seama de istoria științei și de cea a filosofiei. Toma d’Aquino nu era posibil fără Aristotel, sau Rudolf Bultmann fără Heidegger, după cum nu este posibilă cristologia actuală fără cercetarea istorică a lui Iisus.
,,Etica valorii asumate este asaltată de calculele politicii”!
– V.G. Se poate vorbi despre impactul credinţelor religioase asupra sentimentelor şi asupra ideilor oamenilor din lumea de astăzi, în care frica de cele lumeşti e mai mare decât frica de Dumnezeu?
– A.M. Atunci când vorbim de religie sunt de luat în considerare nu numai viziuni și doctrine teologice, ci și impactul credinței asupra ideilor, sentimentelor, atitudinilor și comportamentelor oamenilor care trăiesc în împrejurări date. Constantine Skouteris avea dreptate când scria că «teologia care creează o prăpastie între ea însăși și context, nu este teologie creștină. Dar, din nou, teologia care se identifică cu contextual și devine prizoniera acestuia, nu mai este teologie creștină». Teologia are de jucat ea însăși un rol de orientare a depășirii situațiilor nefaste de viață!
– V.G. Cum vedeţi relaţia dintre reprezentarea religiei şi reprezentarea religioasă, dincolo de percepţia unui prezent confuz şi contradictoriu în plan politic?
– A.M. Cred că reprezentarea religiei nu este conformă religiei, dacă purtătorii ei stau de o parte la evenimente ce afectează viața oamenilor, ca și cum acestea i-ar privi doar pe alții. Cine-și asumă răspunderea reprezentării religiei are a-și asuma exprimarea cu claritate, argumentat, a opiniei raţionale asupra a ceea ce are loc. Nimeni nu este la înălțimea religiei, invocându-l pe «așa mă obligă să fac» sau «nu am ce face»! În definitiv, atitudinea oportunistă are alternative în cea a înțeleptului, eroului, in extremis martirului. Chiar «cultura secularizată» resimte azi nevoia de a lăsa loc religiei dincoace de sfera privată a vieții oamenilor și a dezbaterii publice a democrației.
– V.G. Care dezbatere publică nu reprezintă decât o frazeologie golită de conţinut!
– A.M. Religia nu mai este doar o chestiune privată a fiecăruia, ci un actor major în sfera publică a societăților. Ne aflăm pe cursul istoric al unei «corecturi a secularizării»!
– V.G. Putem vorbi despre un fel de numitor comun al conştiinţei iluministe cu perspectiva iluminării spirituale a omului?
– A.M. Conștiința iluministă privește și azi religia ca un derapaj de la calea naturală de a privi lumea (vezi Herbert Schnadelbach, «Religion in der modernen Welt», Fischer, Frankfurt am Main, 2009), care ar trebui respins! Numai că, însăși calea socotită naturală, ce constă în societatea modernă din știința și comportamentul atent la celălalt, a fost un rezultat al religiei. Vedem că iluminismul alunecă în aceste zile în demontarea de simboluri ale istoriei, în exaltarea transexualității, în dislocarea familiei și în dizolvarea relațiilor dintre persoane în sexualism. Așa cum arată lucrurile în acest moment, doar religia mai poate fi baza unei reacții normale!
– V.G. Întrezăriţi un rol pozitiv al religiei în remedierea situaţiei actuale?
– A.M. În fapt, religia a indus comportamentele raționale în societate, nu mai puțin decât știința și filosofia. Este ora la care acest fapt este de recunoscut, deoarece chiar fizica, astronomia și chimia pun astăzi, nu doar întrebări privind stările de lucruri, ci și întrebări privind sensul existenței lor. Iată, medicina clinic, ce urmărește valoarea vieții sau științele sociale despre morală, istorie, economie, teoria statului, care includ o componentă reflexivă ce arată că tematizarea valorii vieții urcă spre nucleul științelor.
– V.G. Cum se face că trăim într-o societate în care calculul politic demonetizează valorile politice consacrate?
– A.M. Nu sunt nici în politică rezolvări acolo unde se ignoră valorile, mai ales valoarea vieții! În comparație cu etica lui Iisus, din «Predica de pe Munte», care cerea ca puterii să nu i se răspundă cu mijloacele puterii, și care este o etică a scopurilor absolute, politica se înțelege și astăzi cu totul altfel. Etica operează cu datoria spunerii adevărului, politica operează cu calcule…!
– V.G. Bazate, mai întotdeauna, pe interese meschine!
– A.M. Max Weber a distins între «etica valorii asumate» (Gesinnungsethik), care se orientează necondiționat spre o valoare, și «etica răspunderii» (Verantwortungsethik), care se orientează în raport cu urmările acțiunii. El nu vedea cum prima va rezista celei de-a doua, dar, avea dreptate, deoarece etica valorii asumate este asaltată de calculele politicii. Numai că nici politica ce nu lasă loc eticii, nu rezolvă mare lucru. O societate în care doar calculul politic decide, nu poate integra cetățenii! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
