A vorbi despre sindromul impostorului şi a face o analiză a patimei invidioase bazată pe înşelarea bunei-credinţe a omului, nu înseamnă altceva decât a traversa un itinerar sinuos şi complicat în plan spiritual pentru a regăsi individul, mai ales atunci când vine vorba despre înțelegerea comportamentului ca rezultat al interacțiunii constante între faptele individului și o situație mai mult sau mai puţin obişnuită, mai ales dacă se acordă o mai mare importanţă dimensiunii subiective a situației respective. Pentru că în felul acesta, individul alege în mare măsură sau modelează tipul de situație în care comportamentul său se desfășoară în mare parte, în funcție de propriile sale caracteristici personale şi de interesele sale! Personalitatea prezintă într-o astfel de situaţie o stabilitate remarcabilă de-a lungul vieții, mai ales atunci când este analizată în termeni de diferențe individuale, dar și în termeni absoluți şi absolutizanţi, deoarece, deși apar schimbări, acestea sunt de obicei de o mai mică amploare. Într-un asemenea context, am ales ca să abordăm profilul impostorului, o persoană care caută mereu să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor, mai exact, avem profilul unui șarlatan mincinos, o persoană care caută să să se substituie altcuiva pentru a profita în numele lui şi a se regăsi, vezi-Doamne, mai capabil!
,,Niciodată nu aș fi crezut că gura unui înger poate minți”!
Cercetările de specialitate ne arată că 70% dintre oameni pot suferi de sindromul impostorului, asociat cu sentimentele de inferioritate ca un semn inconfundabil al sindromului impostorului. Termenul de «sindromul impostorului» a fost folosit de către mulţi psihologi, dar, cu deosebire de către psihologii francezi Pauline R. Clance și Suzanne A. Imes, cei care au estimat că aceşti 70% dintre indivizi care acuză sindromul impostorului şi au semne și simptome legate de acest sindrom, chiar manifestă sentimente de nesiguranță! Ei pot apărea ca un răspuns la un mediu nou, necunoscut, iar, acest lucru poate duce la scăderea încrederii în sine și în propriile abilități. În cadrul analizei psihanalitice, termenul acesta descrie o experiență interioară de falsitate intelectuală la persoanele care cred că nu sunt inteligente, capabile sau creative, în ciuda marilor lor realizări, iar explicat mai simplu, este acea voce în mintea individului care îl face să se simtă mai puţin bine și nu îl lasă să-şi amintească faptul că poate să fie mai puţin bun! Sindromul impostorului afectează atât bărbații, cât și femeile şi se caracterizează prin sentimentul că succesele individuale pot fi atribuite mai degrabă norocului, decât propriilor abilități sau calificări. Specialiştii disting următoarele tipuri de manifestare a sindromului impostorului: 1) Perfecționistul, cu așteptări atât de mari ale indivizilor, de la ei înșiși, încât chiar și micile greșeli îi vor face să se simtă ca rezultate ale unui eșec. 2) Supermanul, care munceşte mai multe ore, nu-și ia niciodată zile libere și trebuie să reușească în toate aspectele vieții, pentru a dovedi că a realizat adevărata afacere (engl. the real deal). 3) Geniul înnăscut, cel obişnuit ca lucrurile să le împlinească uşor, așa că atunci când ceva este mult prea greu sau nu îl stăpâneşte din prima încercare, simte rușine și îndoială de sine. 4) Individualistul, căruia nu îi place să ceară ajutor, așa că atunci când o face, se simte ca un ratat sau ca un impostor! 5) Expertul, cel care caută în permanență certificări sau formulări suplimentare, deoarece are impresia că nu va ști niciodată suficient pentru a fi cu adevărat calificat! 6) Invidiosul, despre care Sfântul Vasile cel Mare spune: „Nu este patimă mai grea și care să prindă mai repede sufletele oamenilor decât invidia, iar aceasta, prea puțin întristându-i pe ceilalți, îi face rău, în primul rând, celui care o poartă”, în timp ce filosoful grec Socrate, referindu-se la invidie, o caracterizează ca pe o boală grea, zicând: „Invidia este cancerul sufletului”, de aceea, sunt mulţi indivizi care suferă de această boală şi sunt prea puţini oameni care ar putea spune că nu au invidiat măcar puțin pe cineva din apropiații lor. Dar, există o categorie pe care lumea îi numește «invidioși», care, cu adevărat sunt afectați crâncen de această boală și, pentru ca să o trateze, este nevoie urgent (cum se spune în limba medicinei) de o «intervenție chirurgicală» care să extirpeze excrescenţa canceroasă! De altfel, se poate întâmpla ca și cu fluturele care își închipuie că fâlfâitul aripilor sale va stinge lumina, dar se arde el însuși în ea! De altfel, Sfântul Grigore de Nazianz spunea: „Invidiosul este propriul său călău”, iar, călăul, după cum știm, ia viața altor oameni, pe când invidiosul își omoară propriul său suflet. Așa cum viermele (caria) roade lemnul în care s-a născut, tot aşa invidia roade sănătatea spirituală a celui care o nutreşte şi după cum rugina mănâncă fierul, tot așa și invidia distruge sufletul invidiosului. Poate, mai bine spus, după cum viperele, potrivit spuselor oamenilor, mănâncă, la naşterea lor, pântecele care le-a zămislit, tot așa și invidia obişnuieşte să sfâşie sufletele celor care au odrăslit-o la un moment dat. Iar, pentru a argumenta această afirmaţie, să spunem că un călugăr cu viață aleasă din Sfântul Munte «Athos», fiind paralizat de mulți ani, începuse a se ruga lui Dumnezeu, ori să moară, ori să se facă sănătos, nemaiputând suferi acea boală chinuitoare. Dar, aşa, rugându-se el, a venit un înger al Domnului și i-a zis: «Dumnezeu voiește să te curățe pe tine de păcatele tale ca fierul prin foc, spre a te duce pe tine în raiul desfătării, că nu este altă cale spre Mântuitorul decât calea Crucii care se face prin suferințe. Deci, dacă vrei să te cureți de greșelile tale, trebuie să mai zaci un an pe pământ sau să stai trei ceasuri în iad»! Atunci, călugărul bolnav a început a cugeta, cu gândul la încă un an de suferință pe pământ şi a considerat că e mai bine să stea trei ceasuri în gheenă! Atunci, îngerul, cu iuțeala fulgerului, îi duse sufletul său în chinurile iadului și plecă, zicând aceste cuvinte mângâietoare: ,,După trei ore, voi veni la tine să te caut”! În întunecimea aceea cumplită, cu suspinările sfâșietoare ale păcătoșilor care se chinuiau în gheenă și fețele înfricoșate ale diavolilor au adus asupra călugărului urgisit o groază și o durere nespusă, deoarece, pretutindeni, el nu vedea și nu auzea decât suferințe, lacrimi și vaiete îngrozitoare şi doar ochii arzători ai diavolilor luceau în întunericul fără margini al iadului. Atunci, chinuitul călugăr a început a plânge și a striga, însă nimeni nu răspundea la strigătele sale, ba, i se părea că de când a sosit acolo trecuseră sute de ani de suferință și aștepta cu nerăbdare să apară îngerul Domnului să-l scoată, care, însă, nu venea! Toți păcătoșii închiși în gheenă nu erau ocupați decât de moartea lor prea amară și groaznică și de propria lor muncă, iar grozavii diavoli, în bucuria lor infernală, își băteau joc de suferințele păcătoșilor! În cele din urmă, veni îngerul cu un zâmbet de lumină, se apropie de chinuitul călugăr și-l întreabă: ,,Cum te afli, frate?”, la care călugărul răspunse: ,,Niciodată nu aș fi crezut că gura unui înger poate minți! Oare nu mi-ai spus că ai să mă scoți de aici după trei ore? Și iată, au trecut sute de ani în aceste suferințe groaznice! Ce zici tu?”. Şi a răspuns îngerul cu fața luminată: ,,O oră a trecut, de când te-am părăsit și mai ai încă două ore de stat aici!”. ,,Două ore?”, întrebă călugărul chinuit şi cu mare groază. ,,Este oare cu putință să fi trecut o oră? Dar nu mai pot suporta aceste munci cumplite! De se poate face voia Preamilostivului Dumnezeu, te rog scoate-mă de aici! Voiesc mai bine să sufăr pe pământ ani, secole chiar până la a doua venire a Domnului, dar scapă-mă de aici! Fie-ți milă de mine!”, după care spuse îngerul: ,,Dumnezeu, fiind Părintele îndurărilor și a toată mângâierea, arată bunătatea Sa asupra ta! Dar tu, trebuie să-ți aduci aminte de acum înainte, cât de grele și de mari sunt muncile gheenei; iar chinurile de pe pământ, oricât de groaznice ar fi, sunt numai umbră față de cele veșnice ale iadului”! Este o ilustrare cât se poate de relevantă a sindromului impostorului!
„Nu este patimă mai grea și care să prindă mai repede sufletele oamenilor decât invidia”! (Sf. Vasile cel Mare)
Oameni buni, deşi este posibil să simțiți că vă încadrați în mai multe dintre aceste subgrupuri, majoritatea dintre noi se poate identifica în cel puțin unul dintre ele. Privind aceste descrieri, pare rezonabil că așa ceva a existat încă de la începutul istoriei umane şi e de înțeles că aceste probleme ar fi amplificate în lumea stresantă în care trăim astăzi! Chiar, social media ne-a permis ca să ne conectăm cu lumea dintre jurul nostru în moduri pe care nu ni le-am fi putut imagina cu doar câteva decenii în urmă, dar a creat și o serie de probleme noi, una dintre acestea fiind mai evidentă, deoarece, dintre cele mai mari nemulțumiri pe care le au mulți oameni, mai ales în această epocă a «influencerilor» una poate fi aceea că viețile noastre online pot părea superficiale și false, iar, atunci când ne prezentăm doar cele mai bune momente, putem da impresia că viețile noastre sunt mai bune decât sunt în realitate! Acest lucru, cu siguranţă, poate alimenta sentimentele asociate cu sindromul impostorului şi cu un accentuat sindrom al invidiei devastatoare! Tocmai în acest caz, invidia devine o întristare pentru bunăstarea aproapelui şi din această cauză pe invidios niciodată nu îl părăsește nici supărarea, nici mâhnirea! Îl interesează mai mult dacă a rodit ţarina vecinului, dacă este plină casa vecinului de tot ce-i trebuie pentru viață, dacă nu îl părăsește veselia, fără să înţeleagă că acestea îi întrețin boala și îi măresc durerea invidiosului. Așa că el se aseamănă cu un om gol, un individ lovit din toate părțile, iar, dacă cineva este sănătos, acea stare îl rănește pe invidios! Crede că este un altul mai frumos la chip? Altă rană pentru invidios! Cutărescu depășește pe mulți prin talentele sale? Sau, este cineva cinstit şi admirat pentru înțelepciunea și darul vorbirii? Este un altul bogat, îi place nespus să dăruiască și să împărtăşească din averea sa celor săraci? Este lăudat mult de cei cărora le face bine? Ei, bine, toate acestea sunt săgeți și răni care-l rănesc drept în inimă pe invidious! Și grozăvia bolii constă în aceea că nu poate să și-o mărturisească, ci, dimpotrivă, stă cu capul aplecat, cu ochii în pământ, este buimac, văicăreţ, mistuit de răutate. Dacă îl întreabă cineva de ce suferă, îi este rușine să-și mărturisească tot chinul sufletului și să spună: «Sunt un invidios și un amărât; mă roade fericirea prietenului meu; bunăstarea fratelui meu mă face să plâng de durere; nu pot suferi să văd faptele bune ale altora; orice bunăstare a altui om mă face nenorocit!», deci, aşa ar grăi, dacă ar vrea să spună adevărul. Dar, nu vrea să mărturisească nimic din toate chinurile lui: ține boala în adâncul sufletului și boala îi roade încetul cu încetul măruntaiele și-l topește cu totul! Ca să încheiem cu sindromul impostorului, drept urmare, încercăm să creăm un profil care să pară îngrijit și satisfăcător, iar noi ne putem simți validați, atunci când oamenii apreciază și ne urmăresc conținutul. Dar, poate că mulți se pot simți ca într-un castel de cărți de joc, iar, cei mai mulți dintre noi se pot gândi la un moment în care cineva – fie că este vorba despre un străin de pe Twitter sau de un prieten pe Facebook – a pus la îndoială autenticitatea noastră pe social-media. E un sentiment de scufundare, atunci când ai fost contestat public! Deci, ce poate fi deosebit de greu pentru cei care se confruntă cu sindromul impostorului? Mai ales când comentariul vine de la cineva cu un profil personal bine îngrijit și cu un număr mare de urmăritori. De multe ori, am văzut cum o greșeală de judecată de moment poate deveni virală în lumea noastră obsedată de tehnologie şi de viaţa online, iar, cuvintele noastre greşit alese pot fi păstrate prin capturi de ecran, mai ales când pașii noștri greșiți trăiesc pentru totdeauna în clipuri video. Cu atât de puțin control, chiar și cea mai nevinovată greșeală poate fi folosită pentru a dovedi că suntem defectuoși, poate și frauduloși! Trăim într-o epocă în care suntem dispuși să confirmăm cele mai mari temeri pe care le avem despre noi înșine în această privință, mai ales, când vorbim despre patima invidiosă a înşelării bunei-credinţe şi despre sindromul impostorului!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
